La Casa Orășenească de Cultură din orașul Covasna a avut loc joi, 11 octombrie,  evenimentul de lansare a cărții POVESTE DIN VOINEȘTII COVASNEI, apărută la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, scrisă de covăsneanca Florentina Teacă și ilustrată de Alexandrina Elena Cășunean-Vlad.

Evenimentul a fost prezentat de către dr. Ioan Lăcătușu, poeta Mihaela Aionesei, respectiv iconograful și pictorul Matei Schinteie.  Pe tot parcursul prezentării  a avut loc și o expoziție de desene ale Alexandrinei Elena Cășunean-Vlad, iar la final, soliștii vocali ai Ansamblului Românașul au încântat publicul cu un deosebit program artistic.

„Asemenea întâmplări de istorie locală sunt și în Zagon, sunt și în Brețcu, și în Întorsura, dar lipsește o Florentina Teacă, și nu spun asta sub formă de laudă, pentru că dintr-o iubire extraordinară față de locurile locale și strămoși, Florentina și-a făcut un program, și-a propus  ca într-un număr de ani, să retipărească ceea ce s-a tipărit de-a lungul anilor în Covasna, în reviste, în broșuri, în lucrări, și ați văzut atât de multe lucruri pe care nici dumneavoastră nu le știați. Sunt convins că cine va scrie în viitor despre Covasna, va trebui să se refere la Florentina Teacă.” – sunt câteva dintre cuvintele pe care le-a rostit dr. Ioan Lăcătușu.

În cadrul evenimentului de lansare a cărții personale, Florentina Teacă a povestit cum s-a născut aceasta, momentul fiind unul emoționant pentru toți cei prezenți.

„Suntem aici astăzi pentru că eu am un nepoțel, pe nume Alex. El nu și-a cunoscut străbunicii și nu știe foarte multe despre trecutul voineștenilor; pentru Alex am început eu această muncă, cu patru ani în urmă, pentru ca, atunci când va fi mare, să știe ce s-a întâmplat în Voinești, atâtea sute de ani. Am scris o carte despre mocanii voneșteni, pe când Alex avea vreo 5-6 ani, însă acesta nu știa pe atunci să citească, nu a avut răbdare să se uite nici măcar la poze. Mi-a spus: tuși, dar asta e carte pentru oameni mari! Și atunci mi-a venit ideea să fac o carte care să-i atragă și pe copii, și așa s-a născut Povestea din Voineștii Covasnei.” – a povestit Florentina Teacă

Autoarea a făcut și o dezvăluire, afirmând că în urmă cu o săptămână, atunci când la Covasna aveau loc lucrările Sesiunii de Comunicări Științifice ,,Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, în cadrul căreia a fost prezentată cartea Poveste din Voineștii Covasnei, datorită succesului pe care l-a avut aceasta, după ce s-a terminat ziua de sesiune, a scris prima pagină din următoarea poveste, astfel, cel mai probabil, anul viitor, în colaborare cu artista Alexandrina Elena Cășunean-Vlad, va vedea lumina tiparului o poveste care va avea ca personaje dacii din Curbura Carpaților.

Tot în cadrul prezentării, Florentina Teacă le-a povestit persoanelor ce au făcut ca sala să devină neîncăpătoare, un moment foarte interesant la care am asistat personal în urmă cu câteva săptămâni.

„Unul dintre personajele acestei cărți este Ursa. Acest personaj, eu mi l-am închipuit în primăvara acestui an, iar Alexandrina l-a desenat pe la începutul verii, așa cum și-a imaginat ea că ar trebui să arate. Acum o lună, în cadrul evenimentului prin care Romsilva a amplasat un obelisc la întâlnirea celor trei regiuni românești, pentru a marca Centenarul Marii Uniri, la un moment dat, am văzut parcă o stafie: era un câine identic cu Ursa.” – a povestit, cu uimire, autoarea cărții.

Prin această întâmplare, Florentina a explicat că urmașii acestor oameni despre care vorbește povestea sa, trăiesc în Voinești, la fel cum urmașii câinelui Ursa sunt prezenți la stânile din Munții Carpați.

Iată că, prin pasiunea și dedicarea autoarei față de istoria și tradițiile locale, alături de talentul desăvârșit al Alexandrinei, Covasna are o nouă lucrare ce, cu siguranță, în timp, va deveni extrem de valoroasă datorită informațiilor pe care le deține și a ilustrațiilor ce aduc poveștile mai aproape de cititori.

Cosmin Teodor IOSUB

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail