Sâmbătă,  22 februarie 2014, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu Gheorghe, între orele 9,00 – 12,00, se vor deschide porţile pentru părinţii celor mai mici dintre viitorii şcolari.

Ca în fiecare an, primăvara se identifică cu energia părinţilor de a-i înscrie pe copii în clasa pregătitoare, dar mai ales cu căutările unor răspunsuri la numeroasele întrebări legate de viitorul parcurs şcolar al celor mici. Pentru a veni in sprijinul părinţilor, în condiţiile în care din 24 februarie 2014 începe prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, direcţiunea colegiului, cadrele didactice pentru învăţământul primar şi elevi ai colegiului vor fi prezenţi sâmbătă la şcoală pentru a sta de vorbă cu părinţii, pentru a le răspunde la întrebări, pentru a schimba impresii, dar în acelaşi timp şi pentru a face cunoscute condiţiile în care noii şcolari îşi vor începe anii de şcoală.

Toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi să participe la acţiunile derulate în cadrul activităţii „Porţile deschise la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail