Peste 150 de preşcolari, elevi şi cadre didactice au fost oaspeţii Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna, în cursul zilei de ieri, la „Ziua Porţilor Deschise” organizată cu ocazia aniversării a 80 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile din România.
Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, a declarat că cei prezenţi la acest eveniment au asistat la diferite exerciții demonstrative, şi, totodată, au avut posibilitatea să vadă autospecialele de intervenție ale inspectoratului.
Tot ieri, în cadrul concursului „Ameninţări din Cosmos” la care au participat elevii claselor a III-a, au fost desemnaţi câştigătorii. Astfel, în urma analizării celor peste 30 de desene înscrise în competiţie, locul I a revenit elevei Blaga Mara de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, aceasta fiind urmată de Ţigănuş Andreea de la Şcoala Generală „Nicolae Colan“, care a obţinut premiul II şi Adumitroaie Alexandru de la Şcoala Gimnazială „Ady Endre”, clasat pe locul III.
Cu ocazia acestui eveniment, personalul inspectoratului a dorit să readucă în atenția cetățenilor principalele misiuni ale protecției civile ce vizează salvarea vieților omenești și înlăturarea efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale. (M.D.C.)