Prim-ministrul Victor Ponta a declarat ieri, la Braşov, referindu-se la situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde la sfârşitul săptămânii a fost externată o bătrână de 82 de ani în papuci şi halat şi care a decedat pe un câmp, că managementul unităţii medicale nu trebuie făcut de Guvern.

„L-am întrebat pe ministrul Sănătăţii despre ce este vorba şi mi-a spus că Spitalul Judeţean se află la Consiliul Judeţean nu doar în Braşov, ci în toată ţara. Ministerul Sănătăţii va trimite joi la Braşov corpul său de control, însă măsurile care pot fi luate nu pot fi luate de la Bucureşti. Ştiu că şi în Braşov – şi împărtăşesc acest lucru – susţineţi ideea unei cât mai mari descentralizări. De aceea, spitalele sunt la judeţ şi am vrea să descentralizăm şi responsabilitatea, nu de câte ori se întâmplă ceva la judeţ este de vină Bucureştiul. Nu este corect. Repet, după ancheta care o vor face instituţiile statului, dacă este de schimbat ceva la legislaţie schimbăm, dacă ţine de managementul spitalului judeţean sunt convins că CJ va lua măsurile care se impun”, a afirmat premierul.

Victor Ponta a adăugat că politicile publice naţionale privind lista de medicamente compensate, pachetul de bază şi salarizarea medicilor se rezolvă pe plan naţional. Însă, potrivit premierului, managementul unităţilor medicale în sarcina autorităţilor locale nu trebuie făcut de Guvern, ci de consiliile judeţene.

Prim-ministrul este convins că, deşi în acest moment CJ Braşov nu are un preşedinte, Consiliul Judeţean va lua deciziile pentru toate instituţiile care sunt în subordinea sa.

„Pentru salarizarea medicilor s-au făcut nişte lucruri, dar nu suficiente. Şi pentru protecţia medicilor am început să-i scoatem din rândul funcţionarilor publici, tocmai pentru că nu sunt funcţionari publici şi încercăm să nu-i facem ţinte pentru diverse plângeri şi instituţii ale statului, pentru că altfel nu facem nimic. Îi sprijinim pe medici pentru a avea o protecţie la nivel european pentru activitatea care o fac, altfel îi găsim în alte ţări”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul a mai spus că ceea ce s-a întâmplat la Braşov la Spitalul Tractorul nu trebuie generalizat pentru că majoritatea covârşitoare a medicilor din ţară îşi fac datoria în condiţii dificile şi pentru asta trebuie apreciaţi.

Victor Ponta consideră că problema Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă este mult mai bine rezolvată de CJ Braşov şi nu de la Bucureşti.

El a dat exemplu SUA, care investesc în sănătate cel mai mult din PIB din lume şi tot se consideră că sănătatea este subfinanţată, deşi sunt de o mie de ori mai multe cheltuieli decât în România.

„Niciodată nu sunt bani suficienţi pentru sănătate şi educaţie, dar depinde foarte mult cum sunt cheltuiţi, cum sunt folosiţi, şi categoric spun că partea de management trebuie îmbunătăţită”, a mai arătat Victor Ponta.

O bătrână de 82 de ani care a fost internată la Spitalul Tractorul a fost lăsată de medicul de gardă să părăsească spitalul în papuci şi pijama, fiind găsită după o zi moartă de frig pe un câmp de la marginea oraşului.

Premierul a participat miercuri la Primăria Braşov la videoconferinţa cu Comitetul Olimpic Internaţional pentru candidatura Braşovului la Jocurile Mondiale de Tineret din 2020 pentru care oraşul Braşov şi-a depus candidatura în vara anului 2014 alături de oraşului elveţian Lausanne.

Decizia finală va fi luată pe data de 31 iulie 2015 la Kuala Lumpur, în Malaezia.

Alături de prim-ministru şi primarul Braşovului, George Scripcaru, la videoconferinţă au participat ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Romîn (COSR), Alin Petrache, secretarul general al COSR, Sorin Dobrescu şi reprezentanţi ai primăriilor din Râşnov, Predeal şi de la Complexul Turistic Cheile Grădiştei, locaţii unde se vor desfăşura competiţiile sportive în cazul în care Braşovul va fi gazda evenimentului.

AGERPRES

. .

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail