În cursul zilei de marţi, pe teritoriul judeţului Covasna au avut loc mai multe incendii de vegetaţie uscată, peste 70 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihai Viteazul” al judeţului Covasna fiind solicitaţi să intervină la patru astfel de incendii.

Incendiu de vegetaţie uscată de la o ţigară

Primul incendiu a fost anunţat la Dispeceratul ISUJ Covasna, prin sistemul 112, în jurul orelor 14.13, despre faptul că arde vegeţie uscată într-o gospodărie din localitatea Brădet, cu posibilitate de propagare la pădurea de fag din vecinătate. Un echipaj din cadrul Pichetului de Pompieri Întorsura Buzăului, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Întorsura Buzăului, s-au deplasat la locul indicat şi au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă fumatul în locuri neprotejate, a ars vegetaţia uscată la nivelul solului, pe o suprafaţă de aproximativ 1 hectar.

Incendii şi la Sfântu Gheorghe

Alte două incendii de vegetaţie uscată au avut loc şi în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe. După ora 16.00, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe a fost solicitat să intervină la ieşirea din municipiu, pe DN 13 E, unde flăcările cuprinseseră o suprafaţă de aproximativ 5.000 de mp cu posibilitate de extindere la nişte construcţii aflate în apropiere.

Intervenţia pompierilor  a durat aproximativ o oră şi a dus la eliminarea pericolului de extindere a incendiului la construcţiile învecintate.

Un alt echipaj al Detaşamentului Sfântu Gheorghe a intervenit patru ore mai târziu, cu o autospecială cu apă şi spumă, pe strada Varadi Jozsef din municipiu, la un incendiu ce ameninţa să se extindă la o pădure de conifere din apropiere.

Pompierii militari au reuşit să stingă în scurt timp incendiul ce se manifesta pe o suprafaţă de circa 400 de mp.

Cauza probabilă de incendiu a ambelor incedii o reprezintă  utilizarea focului deschis în spaţii deschise.

ISU Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail