Peste 70 de poliţişti se vor afla în stradă, zilnic, în perioada 26 aprilie – 1 mai a.c., pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Astfel, poliţişti de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, dar și de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoare și polițiști de intervenție specială, se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, în special în proximitatea lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.
Traficul rutier monitorizat în permanenţă de polițiștii rutieri
Pentru fluidizarea traficului rutier, înainte, pe timpul slujbelor şi după terminarea acestora, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna vor supraveghea şi dirija circulaţia pe principalele artere din localităţi.
Patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe toată durata sărbătorii de Paşti pe drumurile naţionale, judeţene şi pe principalele artere de pe raza judeţului, pentru siguranţa traficului rutier şi pentru prevenirea producerii accidentelor.
În perioada de referinţă, în scopul reducerii riscului rutier, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna vor folosi la capacitate maximă aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, inclusiv echipamentele de ultimă generație (dispozitivele TruCam).
RECOMANDĂRILE POLIŢIŞTILOR PENTRU A PETRECE SĂRBĂTORILE ÎN SIGURANȚĂ
Pentru a petrece în liniște minivacanța ce urmează, polițiștii vă oferă un set de recomandări pentru a evita să deveniți victime ale diverselor tipuri de infracțiuni.
Este perioada cumpărăturilor și a pregătirilor de sărbători. Furturile din buzunare şi din genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi imediat buzunarul cu bani sau geanta! Mare atenție la persoanele pe care le vedeți des în preajma dumneavoastră în piață și în magazine;
Nu purtaţi portofelul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere. Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii! Atunci când plătiți cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!
Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’. De multe ori, produsele sunt contrafăcute sau provin din săvârşirea unor infracţiuni!
Protejați-vă locuința și mașina! Spărgătorii pot profita de neglijenţa în ceea ce priveşte siguranţa locuinței. Un plus de interes în protecţia bunurilor vă va scuti de neplăceri.
În cazul în care plecaţi de acasă, încuiaţi toate uşile şi geamurile (chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute).
Nu anunţaţi plecarea de acasă, prin postări pe site-urile de socializare! Pregătirile pentru deplasare trebuie să fie făcute cât mai discret.
Pentru confortul oferit de o călătorie cu autoturismul personal, pe traseu și la destinație e bine să ţineţi cont de următoarele recomandări:
Asiguraţi-vă de buna funcţionare a autoturismului! Stabiliţi cu exactitate traseul, prevăzând locurile de popas sau de staţionare pe timpul nopţii!
Dacă traseul este mai lung, e bine să căutaţi popasurile special amenajate în acest sens!
Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul pe drum! Nu luaţi în maşină persoane necunoscute!
Când aveţi sau când vi se semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia!
Dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului.
Protejaţi-vă bunurile personale atunci când vă recreaţi! În minivacanţă vă veţi relaxa poate și la iarbă verde. Poliţia vă recomandă să nu pierdeți din ochi lucrurile personale! Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale! Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!
Pe durata sejurului nu vă lăsaţi bagajele nesupravegheate pe durata călătoriei cu trenul, în gară, în parcare ori la hotel! Nu permiteţi accesul unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional în camera dumneavoastră de hotel.
Dacă petreceţi minivacanţa în străinătate:
În cazul călătoriei cu avionul, nu păstraţi obiecte de valoare (telefoane, tablete, notebook-uri, aparate foto sau de filmat etc.) în bagajele pentru cală! Interesaţi-vă cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe (www.mae.ro)
IPJ Covasna
Agent principal de poliție
TOLVAJ-MARIN NICOLETA