Polițiștii din județul Covasna sunt implicați activ în operațiunea europeană „Truck & Bus” desfășurată sub egida ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere din Europa), în perioada 11 – 17 noiembrie.
Această acțiune, care se repetă periodic de-a lungul anului, are ca principal obiectiv verificarea legalității transportului public de mărfuri și persoane, dar și prevenirea accidentelor rutiere în care pot fi implicate aceste vehicule, se menționează în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.
Polițiștii rutieri și de ordine publică acționează, zilnic, atât pe drumurile din mediul urban, cât și pe cele din mediul rural. Verificările sunt amănunțite și vizează autovehiculele destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, inclusiv cele destinate transportului de elevi, dar și vehiculele de transport mărfuri cu masa maximă autorizată de peste 2,5 tone, arată sursa citată.
Activitățile urmăresc:
- Identificarea și sancționarea transporturilor de persoane și mărfuri efectuate fără autorizație.
- Verificarea existenței documentelor necesare pentru a efectua transportul în condiții legale.
- Supravegherea respectării traseelor și a graficelor de circulație, inclusiv a opririlor planificate.
- Evaluarea respectării capacității maxime de transport a vehiculelor.
- Monitorizarea timpilor de conducere și odihnă ai șoferilor și verificarea aparatelor tahografice pentru funcționare corectă și atestare metrologică.
- Asigurarea valabilității inspecțiilor tehnice periodice.
- Controlul respectării limitelor de viteză impuse pentru autovehiculele de transport public.
- Depistarea conducătorilor auto sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
„Aceste măsuri, luate în vederea creșterii siguranței pe drumurile publice și a protejării vieților participanților la trafic, vor fi continuate de polițiști pentru a asigura respectarea regulilor și promovarea unei culturi a responsabilității față de valorile comune”, se mai arată în comunicat.
M.D.C.