În dimineaţa zilei de luni, 25 octombrie a.c.,  poliţiştii covăsneni s-au mobilizat pentru desfăşurarea unei activităţi de donare de sânge.

Astfel, un număr de 20 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Sfântu Gheorghe, pentru a veni în ajutorul celor aflaţi în nevoie.

„Polițiștii programați în serviciu urmează a face acest gest la o altă dată, astfel de acțiuni de donare de sânge vor fi organizate și pe viitor.

Prin exemplul lor, poliţiştii doresc să încurajeze cât mai mulți oameni să doneze sânge pentru a salva vieți.

Nevoia de sânge din spitale rămâne însă mare și doar împreună putem să ne mobilizăm și să oferim șanse la viață unor oameni aflați în momente foarte dificile, astfel, îi sfătuim pe toți cei eligibili din punct de vedere medical să nu amâne acest gest, un gest simplu dar benefic atât pentru sănătatea lor cât și pentru sănătatea celor aflați în suferință.”- se arată în comunicatul de presă tranmis de Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail