Poliţiştii covăsneni, conștienți fiind de importanța procesului educațional şi semnificaţia deosebită pentru cei care trăiesc emoția și bucuria unui nou început, plin de provocări și peranțe, au contribuit cu donaţii pentru copiii instituţionalizaţi, dăruind acestora câte puţin din cele necesare oricărui învățăcel.

 

Astfel, polițiștii au mers la un centru de zi, 2 centre de plasament și la 3case de tip familial din județ, oferind rechizite și îmbrăcăminte celor 213 copii aflați în grija acestor instituții, care pășesc în noul an școlar în această toamnă. Donaţiile s-au realizat din contribuțiile voluntare ale oamenilor legii, oferindu-se astfel, în funcție de nevoile copiilor, ghiozdane, instrumente pentru scris, imbrăcăminte și încălțăminte .

Cu această ocazie, Poliţia Română doreşte să asigure de sprijinul necondiţionat oferit pentru parteneriatul ce are ca scop o  şcoală în siguranță, având speranţa că se va dovedi și în acest an extrem de eficient, având un singur rezultat – o copilărie liniştită, cu reuşite, care să pună bazele unui viitor frumos.

Polițiștii covăsneni le urează copiilor mult succes în noul an școlar și îi asigură că ei vor veghea în continuare pentru siguranța lor.

 

IPJ Covasna

Agent șef de poliție

Lambrino Carmen

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail