În seara zilei de vineri, la ora 23.00, dispeceratul I.P.J. Covasna a fost sesizat de către lucrători din cadrul Spitalului de Urgenţă Dr. Fogolyan Kristof – Secţia Neuropsihiatrie Infantilă Sfântu Gheorghe, despre faptul că minora Neagu Felicia-Domnica, de 14 ani, internată pentru investigaţii, a fugit din cadrul instituţiei mai sus menţionate.

Echipa operativă formată din poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri şi ai Serviciului Criminalistic s-au deplasat la faţa locului, iar din primele investigaţii s-a stabilit faptul că minora a forţat grilajul de la geamul camerei unde era internată şi a coborât în grădina policlinicii dentare, de pe str. Spitalului.

La momentul plecării, minora era îmbrăcată în pantaloni blugi de culoare albastră, bluză de culoare neagră, vestă de fâş neagră şi pantofi sport de culoare portocalie.

Semnalmentele minorei sunt: 1,65 metri înălţime, păr blond, ochi căprui, constituţie astenică.

Minora a plecat în repetate rânduri din diverse centre de ocrotire ale minorilor de pe raza judeţului Covasna, fiind identificată, de fiecare dată, pe raza municipiului Braşov.

Poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale- Compartimentul Urmăriri au solicitat urmărirea la nivel naţional şi continuă cercetările pentru identificarea minorei.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail