Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Podurile din apropierea Catedralei Notre-Dame, ce a fost afectată, luni noaptea, de un incendiu devastator, au devenit a doua zi spaţiul din care zeci de jurnalişti din întreaga lume au transmis dimensiunile a ceea ce parizienii au numit „o catastrofă”.
Oameni care mergeau la serviciu, turişti matinali, persoane care îşi plimbau câinii sau făceau jogging în metropola franceză priveau, marţi, în sus, spre locul unde era acoperişul clădirii care a devenit celebră în cărţi, în operă sau în fotografii de vacanţă.
În prima parte a zilei, printre stâlpii din partea superioară a catedralei se puteau vedea câţiva pompieri, care încă lucrau.
Podurile din apropierea Notre-Dame au devenit studiouri TV ad-hoc, cu care de transmisie deschise, reporteri ce se sprijineau de parapeţi, înainte de stand-up, echipamente cu etichetele de la aeroport „CDG” încă ataşate.
Perpendicular, străduţele de pe malul Senei, în mod obişnuit populate de celebrii buchinişti, au fost invadate de oameni care, emoţionaţi, proptiţi de cutiile acum închise ale vânzătorilor ambulanţi, încercau să facă altfel de fotografii cu Notre-Dame: unele ce ilustrau dezastrul.
Inclusiv curtea celebrei librării Shakespeare & Co, vizavi de catedrală, a devenit marţi loc de transmisiune pentru jurnaliştii de televiziune, în logica „din ce unghi poate fi cuprinsă mai amplu o catastrofă”.
Pietonii din apropierea catedralei au trebuit să facă slalom printre poliţişti, maşini de pompieri şi garduri de metal ce delimitau diverse perimetre. Unii plângeau, alţii spuneau resemnat „e o catastrofă”.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
După ce preşedintele Emmanuel Macron a venit la locul incendiului, în noaptea de luni spre marţi, şi a subliniat că Notre-Dame va fi refăcută, ideea unei renaşteri a clădirii-simbol a intrat în discursul celor ce au trecut de şocul incendiului.
Pierre-Hervé Grosjean, preot la Saint-Cyr l’Ecole, a descris Notre-Dame ca pe un reper atât pentru creştini, cât şi pentru laici.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
„Am fost complet sideraţi, tulburaţi când am văzut această catedrală în flăcări. Notre-Dame de Paris este un loc de rugăciune, un loc al păcii pentru catolicii din Paris dar şi pentru catolicii din întreaga Franţă. Este un loc preţios, inclusiv pentru laici. În Paris, este un loc-reper, un loc refugiu, inima istoriei ţării noastre. A fost un val de emoţie generală. Credincioşi sau seculari, toţi au fost bulversaţi. Nu e vorba de pietrele cuprinse de flăcări, vorbim de o parte din istoria noastră, este un tezaur inestimabil, vorbim de rădăcinile noastre”, a declarat acesta pentru AGERPRES.
Totodată, preotul a afirmat că Notre-Dame va „învia”.
„Am aflat cu bucurie că a fost salvată coroana de spini. Este o consolare în durere. Va trece timp până ce vom reconstrui. Este o durere imensă, dar această durere este dublată de speranţă. Trebuie să reconstruim şi vom reconstrui. Notre-Dame este o supravieţuitoare, căci a trecut prin atâtea în istoria sa. A trecut peste multe, a rămas. Toată lumea s-a mobilizat, nu doar oamenii din Franţa, pentru că lumea are nevoie de Notre-Dame”, a adăugat acesta.
El a vorbit şi de contextul religios din această perioadă, deoarece de luni a început Săptămâna Sfântă pentru credincioşii catolici.
„Vom sărbători Paştele. Vine Vinerea Mare şi cred că este simbolic. Notre-Dame îşi trăieşte patimile, dar va cunoaşte şi renaşterea, datorită ajutorului tuturor. (…) Sursa speranţei noastre este în această sărbătoare a Învierii”, a subliniat clericul.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a făcut numeroase vizite la locul incendiului, chiar şi marţi, când acesta a fost stins.
Înconjurată mereu de zeci de jurnalişti, ea a vorbit despre emoţiile perspectivelor de luni noaptea.
„Ieri am fost foarte-foarte speriaţi în momentul în care am aflat de riscurile ca această faţadă să dispară, faptul că aceste două turnuri se puteau prăbuşi”, a spus ea, în prima parte a zilei, şi le-a adus un omagiu pompierilor care „şi-au asumat riscuri mari pentru a opri focul care se îndrepta către turnuri”.
Edilul a vorbit şi de compasiunea cu care oameni din lumea întreagă au reacţionat la dezastrul din capitala Franţei.
„Am primit mesaje din lumea întreagă, de la toţi colegii mei primari…, multe persoane vor să vină, să doneze, să contribuie la restaurarea acestui monument care este asemenea unei persoane vii. Notre-Dame de Paris este o persoană vie, face parte din Paris. Este vorba de istoria noastră, dar şi de viaţa de zi cu zi. (…) Este emoţionant să vedem cum toată lumea se mobilizează”, a afirmat edilul Parisului.
AGERPRES