. . Liderii PNL Covasna au anunţat, ieri, demararea unei campanii de sensibilizare a autorităţilor cu privire la problemele de infrastructură cu care se confruntă satul Băcel, aparţinător comunei Chichiş, care, deşi se află în vecinătatea unui drum naţional, nu are nici drumuri asfaltate, nici alimentare cu apă potabilă şi nici reţea de canalizare.
Copreşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Codruţ Opaiţ, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că satul în care trăiesc circa 700 de suflete a fost „abandonat”, ultimele investiţii în infrastructură fiind făcute în sistemul de electrificare în anii ’60-’70. El a ţinut să sublinieze că Băcel nu se află „la capătul lumii”, ci la doar câţiva kilometri distanţă de Sfântu Gheorghe şi Braşov, într-o comună care a beneficiat în ultimii ani de programe de investiţii în infrastructură, dar care nu au ajuns şi acest sat. Potrivit acestuia, toate proiectele ce vizau această localitate locuită majoritar de români au rămas pe hârtie, fie pentru că nu au fost sprijinite de autorităţile locale aflate sub culorile UDMR, fie din cauza repetatelor schimbări la nivelul Guvernului României.

„Oamenii aceştia au primit promisiuni de la toate forţele politice, inclusiv de la noi, dar proiectele au rămas pe hârtie (…) şi, evident, s-au simţit păcăliţi (…) Proiectul nostru de reabilitare a drumului a picat odată cu Guvernul Ungureanu (…) Comuna Chichiş are o infrastructură bună, în schimb în Băcel nu s-a mişcat nimic (…) Nu avem pretenţia să se facă un sat model, însă o minimă investiţie în drumuri e o pretenţie normală. Băcel este un sat uitat de timp în epoca medievală şi cerem ca aceşti oameni să fie ajutaţi să intre în rândul lumii civilizate”, a declarat Codruţ Opaiţ.

El a opinat că dezinteresul autorităţilor faţă de această localitate vine tocmai din faptul că este „o mică enclavă românească” într-un judeţ locuit majoritar de maghiari.

„Oamenii din Băcel nu sunt sărmani, sunt oameni gospodari care trăiesc din agricultură. Nu au venituri excepţionale, nu e un sat de miliardari care să-şi facă singuri infrastructura. Lucrările acestea nu pot fi făcute prin chetă de către localnici, de aceea facem un apel direct către primarul comunei şi către Consiliul Judeţean să facă ceva pentru oamenii din acest sat (…) Nu e un sat izolat în munţi, cum ar putea unii să creadă, se află la numai 12 kilometri de Sfântu Gheorghe şi aproape 20 de Braşov (…) E un contrast foarte mare între Băcel şi restul comunei şi nici nu-i de mirare că oamenii au cerut de multe ori să fie alipiţi judeţului Braşov, pentru că se consideră discriminaţi”, a mai spus Codruţ Opaiţ.

Potrivit acestuia, campania „SOS satul Băcel” este susţinută şi de primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, al cărui bunic a fost primar în această localitate timp de 18 ani între cele două războaie mondiale. Satul Băcel este situat pe malul stâng al Râului Negru, chiar la intrarea în judeţul Covasna, dinspre judeţul Braşov.

Primarul comunei, Santa Gyula, a declarat pentru AGERPRES că, în opinia sa, acest sat este o „victimă politică” şi a menţionat că proiectele de infrastructură existente au trebuit reactualizate pentru a putea fi depuse spre finanţare din fonduri europene.

„Ce vă pot spune e că prin Băcel au trecut numeroase partide (…) Sperăm să obţinem fonduri europene pentru reabilitarea infrastructurii, dar nu o să putem face drumul decât după ce se vor trage ţevile pentru apă şi canalizare (…) Când vor începe lucrările nu vă pot spune, reactualizăm proiectul şi apoi va trebui aprobat. Până atunci mai punem pietriş pe drum ca să se poată circula. Nici nouă nu ne convine, cheltuim degeaba. La fel e şi cu celelalte străzi din Chichiş, pentru că numai strada principală e asfaltată”, a declarat Santa Gyula.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail