Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe, că susţine cu tărie ideea retragerii Opoziţiei din Parlament, indiferent de consecinţele pe care le va avea această decizie.
Obreja a menţionat că, în opinia sa, demisia tuturor parlamentarilor Opoziţiei este cea mai bună soluţie în contextul politic actual, exprimându-şi speranţa că va duce la alegeri anticipate.
„M-am bucurat foarte mult atunci când primul parlamentar PNL şi-a depus demisia. (…) Am zis: faceţi-o oameni buni, asta trebuie făcut. Îi îndemnăm să iasă chiar de mâine. (…). E clar că e cel mai normal comportament în situaţia anormală de acum”, a declarat Marius Obreja, menţionând că îşi va susţine punctul de vedere şi în faţa conducerii partidului.
După ce zilele trecute mai mulţi parlamentari PNL şi-au depus demisiile în alb, preşedintele partidului, Crin Antonescu, a anunţat că o decizie privind retragerea în bloc din Parlament va fi luată în urma consultării partenerilor de alianţă.
„Dacă decidem să rămânem, atunci nici cei care vor să plece, nu vor pleca, iar dacă decidem să plecăm, atunci nici cei care ar vrea să rămână, nu vor rămâne”, a spus Crin Antonescu la postul public de televiziune.
În opinia acestuia, retragerea Opoziţiei ar putea constitui „un impuls” pentru partidele aflate la Putere să accepte organizarea de alegeri anticipate, dar şi un semnal către opinia publică nemulţumită de performanţele actualei clase politice româneşti.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES