PNL Covasna a depus la Instituția Prefectului Covasna o petiție prin care aduce la cunoștința Prefectului Sebastian Cucu situația existentă la Consiliul Local al comunei Ilieni.
Potrivit președintelui PNL Covasna, Olimpiu Stelian Floroian, de la alegerile din luna iunie 2016 nu a fost ales un viceprimar conform Legii 215/2001, care stipulează: „comunele, orașele și municipiile au câte un primar si un viceprimar, iar municipiile reședință de județ au un primar și 2 viceprimari, aleși în condițiile legii.”
„Alegerea viceprimarului este o măsură obligatorie impusă de lege și nu una facultativă, viceprimarul fiind subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia. Pentru buna desfășurare a activității și evitarea situațiilor în care lipsa primarului ar duce la blocarea activității administrative, s-a cerut să se ia act de această situație și să se dispună măsurile legale ce se impun pentru organizarea de alegeri a viceprimarului în comuna Ilieni.” –a precizat Olimpiu Stelian Floroian, președintele PNL Covasna.