Partidul Mişcarea Populară cere o reformă teritorial-administrativă, în baza căreia să se realizeze comasări ale comunelor care cheltuie mai mult decât încasează din taxe, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al PMP, Mihail Neamţu.

„Peste o mie de comune – şi lucrul acesta a fost recent relevat de premierul Orban – sunt unităţi administrativ-teritoriale unde se cheltuie mai mult cu salariile decât se încasează din taxe. O mie de comune! Ceea ce ne obligă pe noi, cei de dreapta, să cerem ceea ce preşedintele Băsescu a cerut încă din 2009: o reformă teritorial-administrativă, comasarea comunelor care nu sunt în stare să încaseze din taxe atât cât cheltuiesc. Într-o comună din Moldova, numărul de angajaţi la stat în 1996 era de 35. Între timp, până în 2019, numărul de angajaţi în primărie s-a dublat la 70, în timp ce populaţia a scăzut cu aproape 20%. (…) În această comună, nu am să îi dau numele, 47% din banii primăriei merg pe salarii, 25% pe utilităţi. Vă rog să vă gândiţi ce mai rămâne să foloseşti pentru comunitate, drumuri, poduri, infrastructură”, a afirmat el, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMP.

În ce priveşte comasarea primăriilor, Neamţu a precizat că este nevoie de studii, dar că punctul de vedere al PMP este că orice comună care are mai puţin de o mie de locuitori ar trebui să se comaseze cu alte unităţi administrativ-teritoriale.

„E nevoie de nişte studii. PMP propune ca orice comunitate, comună, care are mai puţin de o mie de suflete – şi pentru asta e nevoie de date recente – să se comaseze cu alte comune, pentru ca aparatul birocratic să fie mai suplu. O mie de comune în România cheltuie mai mult decât pot să culeagă în termeni de taxe şi impozite, de aceea trebuie să intervină întotdeauna Guvernul cu alocări suplimentare de la bugetul central şi asta înseamnă bani luaţi de la infrastructură şi duşi în zona de consum”, a precizat el.

Neamţu a mai spus că „aristocraţia bugetară apasă grav pe umerii României”, dar a subliniat că această critică nu se îndreaptă către „oamenii care fac ceva pentru comunitate”, precum pompierii, jandarmii, profesorii sau medicii.

„Facem o diferenţă radicală între cei care au fost şmecherii tranziţiei şi care s-au cuplat ca nişte căpuşe la bugetul de stat şi cei care au o meserie şi prestează în interesul comunităţii. PMP cere ca reforma statului teritorial-administrativ să înceapă cu măsuri ferme, care să oprească mersul către nicăieri al României. (…) Vă reamintesc declaraţia premierului Orban: 43 de oraşe nu mai au bani nici măcar de salarii, de lumină sau pentru indemnizaţiile necesare oamenilor cu handicap. Ca să ai bani trebuie să ai oameni care produc. Şi în ţara aceasta a sosit momentul, după aproape opt ani de guvernare PSD, să dăm drumul creativităţii, energiei antreprenoriale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PMP.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail