Asociația „Turulmadar” din Sfântu Gheorghe a realizat o platformă online care centralizează date privind cererea și oferta de voluntariat din județul Covasna.

Președintele Fundației „Turulmadar” din Sfântu Gheorghe, Furus Levente, a declarat, ieri, că platforma este proiectată în scopul de a crea o legătură între organizatorii de activități de voluntariat și persoanele care doresc să se implice în astfel de activități, la nivelul județului Covasna.

„Ideea acestei platforme a pornit din faptul că am auzit din foarte multe surse că ar fi necesară centralizarea proiectelor de voluntariat derulate în județ, promovarea acestora, asigurarea vizibilității acestora (…). Pe platformă poate să se înregistreze orice organizație, să își promoveze proiectul și să găsească voluntari. Totodată, pot să se înregistreze și persoane fizice care vor să facă voluntariat, dar nu știu unde. Aceste persoane vor avea posibilitatea să aleagă în ce proiecte să se înscrie, urmărind profilul organizațiilor înscrise acolo. Practic, prin intermediul platformei, ce poate fi accesată de pe calculator, de pe telefonul mobil sau de pe tabletă, se asigură transparența proiectelor, atragerea voluntarilor, promovarea voluntariatului.”- a declarat președintele Asociației, Furus Levente.

El a menționat că orele de voluntariat prestate de cei înscriși pe platformă vor fi centralizate și vor fi transformate în puncte cu ajutorul cărora aceștia vor putea obține anumite facilități.

„Platforma oferă posibilitatea centralizării orelor de voluntariat prestate în cadrul proiectelor. De exemplu, ca organizație, dacă am un proiect în care am implicat 10 voluntari,  pot vedea câte ore a muncit fiecare voluntar (…). Totodată, platforma oferă posibilitatea recompensării voluntarilor. Orele de voluntariat vor fi transformate în credite. O oră de voluntariat va valora un credit. Prin această platformă dorim să construim echipe de voluntari care să se implice în proiectele înscrise. Echipele cu cele mai multe credite acumulate, vor primi facilități din partea noastră și a partenerilor noștri. Spre exemplu, Asociația noastră va oferi echipei de voluntari care va acumula cele mai multe credite, posibilitatea folosirii gratuite a bicicletelor noastre, timp de o zi. (…)” – a explicat Furus Levente.

Potrivit acestuia, platforma a fost lansată oficial, ieri, în cadrul unei festivități derulate la Sfântu Gheorghe.

„Astăzi, în cadrul lansării, vom prezenta modul de funcționare a organizațiilor și vom culege propuneri de îmbunătățire, sugestii din partea organizațiilor care vor participa la festivitatea de lansare.”- a declarat, ieri,  președintele Asociației „Turulmadar”.

Acesta a menționat că în momentul de față, platforma este în testare, aceasta urmând să fie dezvoltată până în luna aprilie.

„Platforma poate fi accesată accesând site-ul www.platz.ro și va fi total funcțională – cam din data de 15 aprilie.” –a spus Furus Levente.

El a precizat că platforma a fost creată în cadrul proiectului „Comunitatea crește prin voluntariat”, implementat de Asociația „Turul Madar”.

Proiectul este sprijinit prin programul Fondul ONG România, finanțat de către Norvegia, Liechtenstein și Islanda și administrat de către Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile din România, dar beneficiază și de sprijin din partea Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, a menționat Furus Levente.

Asociația „Turul Madar” a fost înființată, în urmă cu câțiva ani, la Sfântu Gheorghe, în scopul „educării cultural – spirituale a tinerilor şi orientării lor spre ocrotirea valorilor într-un mediu cultural sănătos”.

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail