Conform Programului privind tematicile de control pe primul trimestru al anului în curs, angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) Covasna au verificat, în 12 unităţi comerciale, modul în care se respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în cantitatea netă a unor produse alimentare ambalate, de larg consum (zahăr, făină, orez, mălai, sare) comercializate prin hiper/supermarketuri, depozite en-gros sau  lanţuri mari de magazine.

Cu această ocazie  comisarii au constatat că pungile de 1 kg de zahăr şi de mălai ambalat, expuse spre vânzare într-un supermarket din Sf. Gheorghe, nu se încadrau în eroarea negativă tolerată stabilită prin lege, adică oamenii plăteau un kilogram dar ajungeau acasă cu mult mai puţin decât această cantitate. Comisarii OPC Covasna au prelevat eşantioane care au fost trimise şi au fost confirmate de  către CNIEP LAREX Bucureşti, prin buletinele de analiză. Pentru abaterea constatată, operatorul economic din Sfântu Gheorghe  a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2000 lei.

Unde-i lege, nu-i tocmeală 

Într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră de către reprezentanţii OPC Covasna, se menţionează că în afara tematicilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor  Bucureşti, comisarii covăsneni au desfăşurat unele activităţi cu tematici proprii prin care au urmărit modul în care sunt  respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor alimentare la operatorii economici din mediul rural. Potrivit comisarului şef adjunct al OPC Covasna, Mircea Diacon, din totalul celor 9 unităţi controlate, la 7 dintre acestea au fost constatate abateri în ceea ce priveşte lipsa informaţiilor, respectiv: denumire, Cod Unic de Inregistrare, orar, adresă producător, etc.; lipsa verificării anuale la cântar; produse expirate; lipsa preţului pe unitatea de măsură.

Reprezentanţii celor 7 firme s-au ales cu amenzi contravenţionale în valoare de 7.500 lei sau cu  avertismente. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail