Iniţiativa naţională „Plantăm fapte bune” a obţinut înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României, care va susţine acţiunea de împădurire şi de protejare a pădurilor.
Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus”, Cătălin Lazăr, coordonatorul programului „Plantăm fapte bune” în judeţul Covasna, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că Alteţa Sa Principesa Margareta a avut recent o întâlnire cu câţiva voluntari la Palatul Elisabeta din Bucureşti, în cadrul căreia şi-a exprimat acordul de a patrona această iniţiativă naţională.
„Suntem bucuroşi şi mândri în acelaşi timp pentru că iniţiativa „Plantăm fapte bune în România” a primit înaltul patronaj al Alteţei Sale Principesa Margareta. Astfel, în mod simbolic, eforturile comunităţii noastre au fost încununate. Alteţa Sa Regală şi-a exprimat dorinţa de a se implica activ alături de echipa „Plantăm fapte bune” în plantarea de arbori, dar şi de a susţine eforturile de protejare a pădurilor de tăieri ilegale (…) Ne bucurăm de asemenea că am putut aduce în judeţul Covasna acest proiect de anvergură naţională”, a spus Cătălin Lazăr.
Acesta a amintit că sâmbăta trecută, peste 500 de voluntari din judeţele Covasna, Braşov şi Sibiu au participat la o acţiune de împădurire în localitatea Vâlcele, plantând circa 5000 de puieţi pe o suprafaţă de 1,3 hectare. Lazăr a subliniat că aceasta va continua în toamnă şi este cea mai mare acţiune de împădurire desfăşurată în judeţul Covasna în ultimii 20 de ani, la iniţiativa societăţii civile.
Reprezentantul naţional al proiectului „Plantăm fapte bune în România”, Liana Buzea a declarat pentru AGERPRES că în doi ani de activitate au fost cooptaţi aproape 5000 de voluntari din ţară, care au plantat în nouă judeţe circa 78.700 de puieţi pe o suprafaţă de 31 de hectare de teren agricol neproductiv, degradat, cu risc de alunecare ori afectat de deşertificare.
Aceasta a mai spus că pentru a stopa distrugerea pădurilor echipa „Plantăm fapte bune” a lansat anul trecut o aplicaţie on-line intitulată Harta tăierilor de păduri unde orice persoană poate raporta tăierile ilegale. În anul 2012 au fost înregistrate 1284 de raportări din mai multe judeţe, iar unele cazuri dovedite ca fiind abuzive au ajuns în instanţă.
„Înaltul Patronaj înseamnă pentru noi onorarea a doi ani de activitate voluntară în 9 comunităţi locale. Acesta reprezintă totodată şi un punct de dezvoltare: ne propunem ca în următorii 5 ani să construim câte o echipă de organizatori de împădurire şi protejare a pădurilor în fiecare judeţ din ţara noastră”, spune Liana Buzea.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES