Mai mulţi activişti de mediu din judeţul Covasna au depus o plângere prealabilă la Primăria Sfântu Gheorghe şi au sesizat Instituţia Prefectului, cerând revocarea hotărârii Consiliului local de înfiinţare a unui parc zoologic în zona Şugaş Băi.

Aceştia afirmă, printre altele, că autorităţile locale au încălcat prevederile legale privind transparenţa decizională, reclamă neconcordanţe între diverse documente şi, amintesc, totodată, că suprafaţa de teren pe care ar urma să fie realizat parcul se află într-o arie protejată unde trăiesc specii de plante vulnerabile şi rare.

Semnatarii plângerii amintesc, de asemenea, că în urmă cu doi ani, peste 1.200 de persoane din municipiul Sfântu Gheorghe au adresat o petiţie conducerii oraşului prin care şi-au exprimat dezacordul cu privire la un proiect aproape similar pe care autorităţile intenţionau să îl dezvolte în aceeaşi zonă, dar care, ulterior, a fost abandonat.

„Ca cetăţean responsabil al municipiului Sfântu Gheorghe, participant activ în protejarea mediului înconjurător, consider statul de drept important, am parcurs etapele legate de acest proiect şi am constatat grave încălcări ale legilor în vigoare. (…) Distrugerea unui patrimoniu natural-cultural-istoric este vina noastră, a tuturor, de aceea formulăm prezenta plângere prealabilă şi cerem revocarea Hotărârii Consiliului Local Sfântu Gheorghe NR 334/2021 – privind instituirea Programul de dezvoltare locală în vederea realizării unui Parc zoologic, obiectiv de agrement educaţional în domeniul protecţiei mediului în Municipiul Sfântu Gheorghe”, se arată documentul citat.

Viitorul parc zoologic ar urma să se întindă pe o suprafaţă de păşune de aproximativ 16 hectare, pusă la dispoziţie de Primăria Sfântu Gheorghe, aflată în zona pârâului Nadăş, la vest de izvorul Honved.

Iniţiatorii proiectului spun că parcul va fi folosit pentru activităţi de educaţie pedagogică şi ecologică şi ar putea constitui şi o atracţie turistică, prin urmare va aduce numeroase beneficii comunităţii locale, pentru că va avea o componentă educativă, va genera locuri de muncă şi va atrage cel puţin 50.000 de vizitatori pe an.

Autorităţile locale afirmă că nu este vorba despre o grădină zoologică în care animalele vor fi ţinute în captivitate, ci despre un parc tematic în care vor trăi în libertate în mediul lor natural.

Potrivit primarului Antal Arpad, acest parc va găzdui doar animale sălbatice şi păsări specifice faunei Carpaţilor de curbură, nu şi animale exotice, cum ar fi lei, elefanţi, girafe sau zebre.

„Deci noi nu vrem să luăm animale care sunt în libertate şi să le ducem în captivitate. (…) Nu vrem să aducem nici lei, nici elefanţi, nici alte animale exotice, ci dorim să fie ceva educativ. Prin asta, eu aşa cred, nu stricăm mediul înconjurător, pentru că practic vor fi în habitatul lor propriu şi le oferim posibilitatea copiilor să se întâlnească în condiţii de siguranţă cu aceste animale, care sunt în jurul nostru oricum, vin peste noi, urşii vin în oraş. De ce să nu ne întâlnim cu ele în condiţii de siguranţă, de exemplu?”, a declarat Antal Arpad.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Sursa foto: https://business24.ro/

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail