Vineri, 9 ianuarie 2015, la Cafeneaua „Podium” din Sfântu Gheorghe va avea loc o petrecere dedicată celor care își cinstesc prenumele cu ocazia praznicului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Invitata serii, interpreta Cora Munteanca, din județul Harghita, a pregătit împreună cu domnul profesor Kertész János, de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Sfântu Gheorghe, un program muzical deosebit.
Patronul Restaurantului „Park” din Sfântu Gheorghe, Kovács István, a deschis în municipiu Cafeneaua „Podium” (situată la Restaurantul „Park”, etajul II) și și-a propus ca, aici, să organizeze în fiecare vineri, petreceri tematice, unde cei prezenți să se bucure de momentele artistice pregătite de invitatul sau de invitații serii, dar și de mâncărurile specifice temei evenimentului.
 De atunci, pe scena ”Podium” au urcat artiști din județ, din țară, dar și din Ungaria, care au oferit publicului spectacole live.
Potrivit patronului Kovacs Istvan, vineri, 9 ianuarie, va avea loc o petrecere de Sfântul Ioan. Evenimentul va începe la ora 21.00, iar pe scena ”Podium” va urca pentru a doua oară, doamna Cora Munteanca, o interpretă deosebită din județul Harghita, care împreună cu domnul profesor Kertész János, de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Sfântu Gheorghe, a pregătit un frumos program muzical, care să ajungă la sufletele celor prezenți.
  ”Fiind în luna ianuarie, în luna de început, de renaștere, nu putem să nu ne amintim de Eminescu. Astfel, o parte din program va fi dedicat poetului, va fi compus din poeziile sale, din romanțe”, a spus ieri, interpreta Cora Munteanca. Din program nu vor lipsi cântece de dragoste, cântecele populare românești, cântecele de petrecere.
Vom reveni cu informații!
A.C

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail