Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

 

Domniei Sale,

Domnului Profesor,

Petre STRĂCHINARU

 

Dragă prietene, 

Cu 10 ani în urmă, când rotunjeai pe răboj cea de-a 60-a primăvară, colegii din cadrul Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, prin pana eminentului jurist, Ioan Solomon, ţi-au trimis un mesaj „pentru aducere-aminte, ca semn de preţuire, recunoştinţă şi frăţească dragoste”, un mesaj în care se spune: „Plămădit din huma moldavă, legendară, a Lespezilor Paşcanilor şi modelat, apoi, în creuzetele dătătoare de lumină şi geniu, ale Înaltelor Şcoli Ieşene, ai poposit, mai întâi, pentru a lua viaţa în piept, în aerul tare al Ceahlăului, Bicazul Ardelean fiindu-ţi hărăzit ca anticameră pentru Ardealul care te aştepta să-ţi faci sălaş şi să-ţi împlineşti menirea, în miezul său dureros şi fascinant. În acele vremuri, din veacul trecut, de-acum, a fost să fii printre cei aleşi să ridice şi să poarte făclia culturii româneşti, pentru ca, şi aici, românii să-şi lumineze chipul şi să-şi întărească inimile”.

Cu doi ani în urmă, de praznicul Sfântului Gheorghe, când ai primit titlul de Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti, din Sfântu Gheorghe, din partea asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, colegii din societatea civilă românească au avut o nouă şi binevenită ocazie de a evidenţia bogata ta activitate, de lider şi de animator al vieţii culturale din judeţul Covasna, prestaţia publicistică şi ştiinţifică desfăşurată în foruri academice, precum şi prezenţa rodnică, în viaţa publică locală, regională şi naţională.

Acum, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, avem un nou prilej de a te cinsti aşa cum se cuvine, pentru tot ceea ce ai făcut în toţi aceşti zeci de ani, pentru viaţa culturală a ţinuturilor covăsnene, ca profesor la Angheluş, ca director al Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Sfântu Gheorghe, apoi ca vicepreşedinte al Comitetului pentru Cultură al judeţului şi consilier la Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Covasna, ca director al Centrului de Cultură Arcuş şi preşedinte al Comisiei de Cultură al Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, mai târziu ca şi consilier local şi judeţean şi deputat în Parlamentul României, ca vicepreşedinte al Comisiei de cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi, desigur, ca membru al numeroaselor comitete, comisii şi grupuri de specialişti la nivel local, judeţean, naţional şi internaţional.

Pentru noi, prietenii din societatea civilă românească, din judeţul Covasna, ai fost şi rămâi, „Ministrul Culturii al nostru”, de aproape patru decenii. Fiind o persoană de notorietate naţională, faptele tale, pe tărâmul promovării culturii româneşti, sunt foarte bine cunoscute. De aceea, la acest nou moment de bilanţ, din noianul numeroaselor tale izbânzi, ne vom opri doar la câteva, valorizate prin prisma societăţii civile româneşti din zonă.

Celor care te cunoaştem „de-o viaţă”, amintindu-ne de anii tinereţii, ne face plăcere să evocăm pe primul director al Casei de cultură a sindicatelor din Sfântu Gheorghe, cel care a reuşit să transforme acest nou edificiu, într-un adevărat lăcaş de cultură, înscriind o filă distinctă în istoria culturală a municipiului Sfântu Gheorghe şi a judeţului Covasna. Reînnodând tradiţia interbelică, ne-ai oferit şansa întâlnirii cu elita artistică a României, în cadrul unor spectacole de neuitat. Ai fost iniţiatorul şi conducătorul primei trupe de teatru în limba română, cu stagiune permanentă în Sfântu Gheorghe, al cenaclurilor literare şi al studiourilor de dans, având o contribuţie importantă la înfiinţarea şi funcţionarea Secţiei române a Teatrului de Stat din Sfântu Gheorghe, actualul Teatru „Andrei Mureşanu”.

În climatul de libertate, de după decembrie 1989, ai fost membru fondator şi membru în conducerea mai multor asociaţii culturale, artistice şi ştiinţifice. Reiterăm cu satisfacţie, şi cu acest prilej, contribuţia ta la înfiinţarea Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” – de la redactarea statutului acesteia, la activitatea laborioasă desfăşurată ca preşedinte al comisiei de cultură a ligii –, la înfiinţarea Muzeului Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, la organizarea manifestărilor culturale din cadrul „Zilelor Sfântu Gheorghe”, „Zilelor Andrei Şaguna”, „Zilelor Nicolae Colan” ş.a., fiind „naşul” unor evenimente şi instituţii de cultură şi învăţământ din judeţ, precum: Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, Festivalul folcloric „Nedeea Sânpetrului”, Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” etc.

Deşi eşti cunoscut pentru formaţia ta umanistă şi sufletul sensibil de poet, ca orice moldovean care se respectă, ai fost primul dintre noi care a învăţat tainele calculatorului şi care a redactat, cu această nouă minune a comunicării moderne, invitaţiile, programele şi afişele manifestărilor noastre culturale. Ţie îţi datorăm obţinerea primului aparat de multiplicat xerox, de la o fundaţie care, de regulă, nu sprijinea promovarea identităţii, ci a multiculturalităţii… Paginile de istorie locală, ale acestor ani, consemnează contribuţia ta la realizarea statuii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi a însemnului memorial ASTRA, din Sfântu Gheorghe, restaurarea bisericilor ortodoxe din Belin şi Bixad, a clădirii primei şcoli româneşti din Sfântu Gheorghe şi a icoanelor de patrimoniu din colecţia Muzeului Spiritualităţii Româneşti, editarea volumului „Poezii populare culese de Dimitrie Cioflec”, a micromonografiilor bisericilor-monumente istorice din judeţul Covasna, a mai multor albume de artă monumentală, a Buletinului Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, nr. 4/2008 şi a mai multor proiecte ale comunităţilor româneşti din judeţul Covasna.

În toţi aceşti ani, valorificând talanţii dăruiţi de Providenţă şi bogatul bagaj cultural însuşit în renumitele şcoli ieşene, ai avut o susţinută activitate publicistică – colaborări şi rubrici permanente la publicaţiile locale şi centrale – cronici muzicale, de teatru, artă plastică şi literare, precum şi materiale de opinie şi atitudine. Te preţuim şi pentru condeiul tău iscusit, cu care ai reuşit să surprinzi, atât de original, realităţile locale, în eseurile, reflecţiile şi epigramele cu care ne-ai delectat întâlnirile de suflet de-a lungul vremii.

Având „cheia” de la numeroasele birouri ale Ministerului Culturii şi beneficiind de sprijunul atâtor prieteni aflaţi în conducerea acestui minister, în numeroase rânduri, ai facilitat obţinerea sprijinului financiar necesar organizării şi desfăşurării unor manifestări cultural-artistice de amploare naţională şi internaţională iniţiate de Teatrul „Andrei Mureşanu”, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul de Cultură Arcuş, Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, Fundaţia „Mihai Vitezul”, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul Cultural Topliţa ş.a.

Numele profesorului Petre Străchinaru este cunoscut ca iniţiator, coordonator sau co-organizator al unor proiecte şi programe culturale, artistice sau ştiinţifice de importanţă naţională, dintre care unele au dobândit dimensiuni internaţionale, aşa cum este „Gala Tinerilor Laureaţi”. În toţi aceşti ani, omul de cultură, Petre Străchinaru, a organizat şi vernisat numeroase expoziţii personale şi colective ale artiştilor plastici şi fotografi, profesionişti sau amatori, din judeţul Covasna şi din ţară, a fost redactor, consultant şi editor al mai multor cataloage de artă şi al unor volume de restituiri literare, de popularizare a valorilor patrimoniale locale, de stimulare a creaţiei tinerilor poeţi de limbă română şi aparţinând minorităţilor naţionale, de cunoaştere a interferenţelor culturale româno-maghiare. Ani de zile, ne-a invitat în ambianţa elevată a Centrului de Cultură Arcuş, oferindu-ne posibilitatea participării la manifestări de înaltă ţinută artistică, fiind unul dintre promotorii organizării, după model european, al centrelor de rezistenţă artistică din România.

Preocupat de cunoaşterea istoriei şi culturii altor popoare şi de perfecţionare în managementul cultural, ai înfiinţat Fundaţia Naţională de Călătorii şi Expediţii, ai propus înfrăţirea oraşului Sfântu Gheorghe şi a judeţului Covasna, cu Novosibirskul, din îndepărtata Siberie, ai însoţit membrii Ansamblului folcloric „Ciobănaşul” din Întorsura Buzăului în Irak şi în alte numeroase turnee, ai fost membru al Asociaţiei de Prietenie Româno-Japoneze, ai urmat cursuri de specializare în Cracovia şi Bruxelles, iar mai târziu, ca parlamentar, ai fost vicepreşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, membru în Comisia Interparlamentară Bucureşti-Chişinău şi al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Finlanda, Indonezia şi Peru.

Îndeplinind mai multe funcţii, în administraţia publică centrală şi locală, în societatea civilă şi în viaţa politică, ai sprijinit legăturile cu românii din ţările vecine: Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Ungaria, înlesnind participarea unor distinse personalităţi şi ansmbluri folclorice ale acestora la manifestările organizate în judeţul nostru, dar şi prezenţa noastră în aceste ţări, cu ocazia unor excursii de neuitat, aşa cum au fost cele de la Chişinău şi Gyula.

Un corolar al acestei îndelungate şi bogate activităţi, puse în slujba culturii româneşti şi a binelui public, l-a constituit îndeplinirea, cu succes, a onorantei demnităţi de Deputat în Parlamentul României şi de Vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi a altor comisii şi grupuri parlamentare, în legislatura 2004-2008, iar ca răsplată binemeriată, ţi s-au conferit mai multe premii şi distincţii, inclusiv a Medaliei Meritul Cultural Clasa I, categoria F – Promovarea culturii.

Vorba înţeleaptă din popor, conform căreia, dacă politica dezbină, cultura uneşte, se potriveşte întru-totul şi prietenului Petre Străchinaru, în dubla sa ipostază de om politic şi om de cultură. Ajuns la această respectabilă vârstă, am înţeles că, pe linie politică, va preda ştafeta tinerei generaţii, dar suntem convinşi că, în ceea ce priveşte societatea civilă şi cultura, încă are un cuvânt important de spus, inclusiv scrierea câtorva cărţi, valorificând bogata arhivă personală şi zestrea de amintiri păstrată în sipetul memoriei.

Tot acest traseu profesional impresionant nu ar fi fost posibil fără dragostea, prietenia şi căldura căminului conjugal, luminat şi îngrijit, cu atâta generozitate, de soţia, Lucia şi minunatele fiice, Oana-Mălina şi Alina-Otilia. Dacă n-a fost să aibă un fecior, Dumnezeu a binecuvântat familia Străchinaru cu două fete, care fac cât zece feciori, două eminente publiciste, reprezentante de frunte ale noului val din mass-media contemporană, care au dăruit părinţilor şase minunaţi nepoţi. Ştirile, reportajele, interviurile şi celelalte materiale de presă, redactate de Oana şi Tina, rămân mărturii peste timp, despre istoria judeţelor Covasna şi Timiş, la cumpăna dintre milenii.

Pentru numeroşii prieteni ai familiei Străchinaru, pentru oamenii de cultură din întreg spaţiul românesc, dar şi pentru vecini şi cunoştinţe, uşa apartamentului acesteia a fost, tot timpul, deschisă. În ambianţa primitoare şi la căldura căminului decorat cu ceramică, icoane şi ştergare româneşti, gustând din bucatele alese, pregătite de distinsa soţie, Lucia, pentru orice vizitator, timpul curge pe neobservate, stimulante fiind discuţiile purtate pe cele mai diverse teme, într-o atmosferă reconfortantă spiritual. Iubind natura, familia Petre şi Lucia Străchinaru şi-a durat casă în codrii Întorsurii Buzăului, unde, cu aceeaşi proverbială ospitalitate, îşi aşteaptă prietenii şi frumoşii lor nepoţi.

La mulţi ani, Petre Străchinaru! Să trăieşti, bădiţă Petrică! Multă sănătate, ţie şi întregii familii, pentru a putea beneficia de tihna binemeritată, după atâţia ani de muncă, şi pentru a-ţi îndeplini onoranta misiune de bunic.

Din partea asociaţiilor, fundaţiilor şi ligilor 
membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş 

Sfântu Gheorghe, 10 ianuarie 2013

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail