Aproape 6.000 de semnături în doar o săptămână. De câteva zile a început să circule pe internet, atât pe reţele de socializare precum Facebook, cât şi pe e-mail, o petiţie online împotriva desfiinţării SMURD.
În urmă cu câteva zile, Ministerul Sănătăţii a postat pe site proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România. Proiectul de act normativ propune o serie de modificări legislative semnificative.
Speriaţi că Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) ar putea fi desfiinţat, oameni din întreaga ţară s-au mobilizat şi au semnat petiţia lansată online, intitulată „Spune NU! desfiinţării SMURD! Spune NU! privatizării SĂNĂTĂŢII!”. La numai o săptămână de la redactarea sa, petiţia a reuşit să atragă aproape 6000 de semnatari. Mai mult, chiar şi români stabiliţi în străinătate s-au alăturat acestui demers.
În legătură cu acest subiect, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul”, plt. Tolvaj Marian- Marius, a declarat: „Nu ştim încă cine este iniţiatorul acestei petiţii. Am studiat proiectul de lege. Nu se pune problema desfiinţării SMURD, ci există doar posibilitatea înfiinţării unor servicii private, deci, există posibilitatea unei concurenţe. În ceea ce ne priveşte, noi vom merge înainte şi ne vom îndeplini în continuare atribuţiile, aşa cum trebuie”.
În 16 decembrie 2011, la Sfântu Gheorghe a avut loc inaugurarea oficială a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) al ISU Covasna.
Ana Alina Costache