Peste un milion de locuitori din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu sunt utilizatorii direcţi ai serviciilor şi beneficiilor obţinute prin fondurile investite, în ultimii şapte ani, prin Programul Operaţional Regional în Regiunea Centru, se afirmă într-un comunicat transmis marţi AGERPRES de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Lansat în iulie 2007, Programul Operaţional Regional a pus la dispoziţia autorităţilor publice locale, întreprinderilor private şi ONG-urilor din Regiunea Centru peste 470 de milioane de euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea mediului urban, a infrastructurii rutiere, de sănătate, educaţională, de turism, precum şi a mediului de afaceri. După şapte ani, gradul de contractare a ajuns în Regiunea Centru la 115%, gradul de absorbţie la 52%, fiind investite în economia regiunii fonduri nerambursabile în valoare de 240 de milioane de euro, potrivit comunicatului.

Au fost finanţate 434 de proiecte, prin care beneficiarii au solicitat 541 de milioane de euro fonduri nerambursabile. Odată cu semnarea altor 29 de proiecte, ce se află în etapă de precontractare, procentul de contractare a proiectelor va creşte la 122%, iar valoarea fondurilor nerambursabile solicitate la 573 de milioane de euro.

Pe parcursul celor şapte ani s-au alocat 124 de milioane de euro finanţări nerambursabile pentru reabilitarea a 350 kilometri de străzi şi drumuri judeţene din regiune. Spitale, ambulatorii, cămine şi centre sociale, şcoli, licee, dar şi echipaje SMURD au primit 86 de milioane de euro fonduri nerambursabile pentru modernizarea, dotarea şi îmbunătăţirea serviciilor necesare populaţiei. Peste 71 de milioane de euro fonduri nerambursabile au fost investite în dezvoltarea mediului de afaceri, mai exact pentru construirea a 12 centre de afaceri şi dezvoltarea a 478 de microîntreprinderi.

Cetăţi istorice, biserici fortificate, staţiuni turistice, parcuri de agrement, dar şi alte structuri turistice au dispus de peste 66 de milioane de euro fonduri nerambursabile pentru restaurare şi pentru creşterea calităţii serviciilor din Regiunea Centru.

„Azi vedem în fiecare judeţ din regiune, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, rezultatele investiţiilor acestor fonduri. Avem drumuri mai bune pe care circulăm în siguranţă, atât în oraşe, cât şi între ele şi judeţe. În caz de accident, echipajele SMURD, dotate cu echipamente performante achiziţionate prin fonduri Regio, intervin prompt. Spitale, cămine, centre sociale speciale, şcoli, hoteluri, pensiuni, centre de afaceri, cetăţi istorice, parcuri, noi sau modernizate, dotate şi echipate, locurile de muncă păstrate şi alte trei mii de noi locuri de muncă create, sunt rezultatele concrete a investiţiilor făcute din 2007 până în prezent”, declară, potrivit sursei citate, directorul general al ADR Centru, Simion Creţu.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail