Peste un milion de absenţe, din care aproape o jumătate nemotivate, au fost adunate anul trecut de elevii din judeţul Covasna, relevă un studiu realizat de Inspectoratul Şcolar.

Potrivit inspectorului general Kerestzely Irma, nici noul an şcolar nu a debutat sub auspicii mai bune în ce priveşte prezenţa la cursuri.

Keresztely Irma a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în anul şcolar 2011-2012 s-au înregistrat în medie aproape 39 de absenţe pe elev, iar cele mai multe, peste 436.000, le-au adunat elevii de liceu care frecventează cursurile de zi.

În primele luni din noul an şcolar s-au adunat deja aproape 180.000 de absenţe, dintre care peste 150.000 numai în luna octombrie.

„54,35% dintre acestea sunt nemo­tivate, iar în medie rezultă aproape cinci absenţe de elev (…) Făcând o comparaţie între luna octombrie a anului trecut şi anul acesta observăm că procentul absenţelor nemotivate a crescut cu 1,16%”, a spus Keresztely Irma.

În topul unităţilor de învăţământ liceale cu cele mai multe absenţe conduc grupurile şco­lare ‘Constantin Brân­cuşi’, ‘Berde Aron’ şi ‘Kos Karoly’, care au profil tehnologic, iar la polul opus se situează liceele ‘Nagy Mozes’, ‘Mihai Viteazul’, ‘Szekely Miko’ şi ‘Mikes Kelemen’, cu profil teoretic. De asemenea, s-au înregistrat absenţe foarte multe la şcolile gimnaziale ‘Neri Szent Fulop’ din Sfântu Gheorghe şi la cele din localităţile Belin, Ghidfalău, Ojdula şi Araci, unde trăiesc comunităţi compacte de romi.

Pentru a combate absenteismul şi implicit abandonul şcolar, conducerea Inspectoratului a cerut unităţilor de învăţământ din judeţ să monitorizeze atent prezenţa la cursuri, să aplice cu exigenţă prevederile regulamentelor şcolare şi să capaciteze părinţii.

Keresztely Irma a menţionat că nivelul de pregătire al elevilor depinde în mare măsură de prezenţa la cursuri, iar grav este că mulţi dintre cei care chiulesc sunt elevi în ultimul an de liceu care urmează să susţină bacalaureatul.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail