La 1 noiembrie 1865 se năștea, la Covasna, unul din cei zece copii ai familiei Matei şi Paraschiva Teacă. Era cel ce avea să devină primul Episcop al Armatei Române, Justinian Teculescu.
Peste 130 de ani, la început de noiembrie 1995, în Voineștii Covasnei avea loc prima ediție a „Zilelor Justinian Teculescu”, organizată de o mână de oameni inimoși, care doreau omagierea ilustrului covăsnean. De atunci, numele Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu a devenit tot mai cunoscut în zona noastră.
L-am rugat pe domnul Dorel Lungu, al doilea președinte al Asociației, să ne povestească despre începuturile acesteia, despre eforturile de păstrare a identităţii româneşti prin întărirea coeziunii spirituale, morale şi religioase a obştii, despre cum s-a construit în timp o istorie de peste 20 de ani. Și despre implicarea dumnealui în viața comunității românești din Voinești, începând cu ianuarie 1990.
Îi dau cuvântul domnului Dorel Lungu:
Primele zile ale acestei perioade au fost foarte tensionate, motiv pentru care era nevoie de acțiuni de conciliere între comunitatea românească și cea maghiară, în special în domeniul învățământului și culturii. În ceea ce privește învățământul, caz concret: în februarie 1990, o întâlnire la școala din Voinești, unde, pe lângă cadrele didactice, au participat în jur de 20 de persoane din rândul locuitorilor; la propunerea de eliminare a cadrelor didactice și a copiilor de naționalitate maghiară din școală, am luat atitudine împotriva acestei idei, susținut fiind și de profesorii prezenți, spunându-le că rolul nostru este să ne educăm copiii ca atunci când trec pragul casei, al școlii, să meargă cu gânduri de prietenie. Și noi am făcut școala la Voinești și dintotdeauna fusese o atmosferă de prietenie între copiii români și maghiari.
Un alt moment tensionat a fost atunci când Statuia Ostașului Român a fost împroșcată cu vopsea. La bază se aflau lumânări aprinse, care au produs flăcări, înnegrind astfel statuia. Chiar cu o seară înainte ne adunasem sub egida Vetrei Românești, prilej cu care au fost stabilite acțiuni concrete legate de comunitatea românească, inclusiv de obiectivul Monumentul Ostașului Român.
După aceste incidente pe plan local, prin funcția de director la Hotel UNCAP, din iulie 1990, am reușit să joc un rol important în viața publică a orașului Covasna, implicându-mă activ în în acțiunile comunității, în domeniul economic, al învățământului, social și cultural, al siguranței cetățenilor orașului. La înființarea Detașamentului de Jandarmi, am dat ajutor la asigurarea mesei, prin convenția încheiată între Brigada de Jandarmi din Brașov și Hotel UNCAP.
O altă acțiune care trebuia să prindă viață a fost organizarea Nedeii Mocănești, anual, în prima duminică din august. Până în 1996, Nedeia a fost organizată de un grup de oameni precum Dorel Lungu, Dumitru Furtună, Ioan Luca, Vasile Hulpoi, Traian Olteanu, Ovidiu Costea, Staicu Olteanu, Nicolae Poteică, Virgil Brașoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Nicolae Sorescu, Dorel Sorescu, Sorin și Marius Popica, preotul Ioan Ovidiu Măciucă, Tatiana Oprea, Elena Hulpoi, Liliana Lungu, Georgeta și Ioan Cosneanu, Mihai Călin Lungu, Viorel Zaha, Dumitru Șerban, Nicolae Vlaicu, Monica Furtună, Paraschiva Șerban.
După 1996, după ce am fost ales consilier local, am cerut Consiliului Local, Primăriei și Casei de Cultură să se implice direct în organizarea Nedeii Mocănești, pentru că la aceasta participau și români și maghiari, toată suflarea orașului. Propunerea a fost acceptată, iar Papp Elek și Orban Sandor, de la Casa de Cultură, au fost de mare ajutor în organizare. Nedeia Mocănească a avut mare succes ani la rând și pentru că am avut mereu prezente personalități ale cântecului românesc: Drăgan Munteanu, Veta Biriș, Nicolae Furdui Iancu, Nicolae Sabău, Ioan Bocșa, Mariana Deac și alții.
Prin anii 1991-93, în rândul comunității din Voinești s-a pus în discuție construirea unei noi biserici, dorință a părinților și strămoșilor noștri, iar în momentul numirii ca preot paroh a părintelui Ioan Ovidiu Măciucă, a început acțiunea de strângere de materiale, cu gândul începerii construcției. Biserica veche, Sf. Nicolae, devenise neîncăpătoare, la numărul credincioșilor existenți adăugându-se și turiștii veniți în stațiune.
Prima problemă întâmpinată a fost legată de amplasamentul noii biserici. Ne-am deplasat, împreună cu pr. Ioan Ovidiu Măciucă, Ioan Luca și Ioan Chelbezan de la Primărie, la București, la Președinția României, la consilierul pe probleme de culte, Victor Opaschi, pe care îl cunoșteam din anul 1987. Când am vorbit de locurile posibile, două grădini, arhitectul Cristian Moisescu, prezent și el la întâlnirea cu secretarul de stat, ne-a întrebat: „Vreți să construiți o biserică nouă și să o ascundeți într-o grădină???” Ne-a sugerat să căutăm altă variantă. Și atunci noi am scos schița amplasamentului Statuii Ostașului Român. A măsurat cu rigla și a concluzionat: „Mergeți acasă, chemați arhitectul și convocați consiliul parohial, pentru că noua biserică se încadrează pe acest amplasament, cu condiția mutării Statuii Ostașului Român mai în față”
După stabilirea locului construcției, am început demersurile pentru concesionarea terenului din Piața Eroilor și obținerea avizelor necesare pentru mutarea monumentului, obiective ce au fost rezolvate. Primul, cu sprijinul Consiliului Local, al Primăriei orașului Covasna, avizele fiind primite cu sprijinul direct al generalului Mircea Zice de la Ministerul Apărării Naționale.
În perioada 1993-95 am tot încercat să concesionăm terenul, dar, cum nu exista încă autorizația de construire a bisericii, a fost mai dificil. Actul de concesiune s-a rezolvat cu sprijinul Consiliului Județean, al lui Orban Arpad, președinte, al domnului Ioan Solomon, secretar general la Prefectură și al lui Ioan Ursache, director urbanism. Primarul orașului Covasna, Malnasi Levente, a fost convocat la Consiliul Județean, eram și eu prezent, și s-a parafat scoaterea terenului din domeniul public și trecerea lui în domeniu privat, moment în care s-au încheiat trei ani de tergiversări, de „răfuieli” între comitetul de inițiativă ce se ocupa de construirea noii biserici și Primăria orașului, care a fost nevoită să elibereze actul de concesiune în vederea obținerii autorizației de construcție. În tot acest timp, lucrările începuseră- biserica se construia, zidurile ei încercuiau Monumentul Ostașului Român, care se afla încă pe vechiul loc.
În toți acești ani, din care n-au lipsit momentele tensionate, am participat la multe acțiuni organizate la nivel județean, contribuind direct la organizarea și înființarea unor obiective, cum a fost, de pildă, amenajarea Muzeului Spiritualității Românești.
În prima parte a anului 1995, la Muzeul Spiritualității Românești, la o discuție cu Ioan Lăcătușu și Ioan Solomon despre întărirea și unitatea comunității românești din Covasna, Zăbala și Zagon, s-a subliniat importanța înființării unei asociații. Am găsit în arhivele de la Sfântu Gheorghe documente despre Justinian Teculescu, născut în Covasna cu 130 de ani în urmă, în luna noiembrie, al cărui nume ne doream să-l poarte noua asociație. Consider că atunci a pornit totul. Am stabilit o strategie, pe etape.
În primă fază, am organizat un spațiu în Voinești, în Complexul „Valea Zânelor”, ca sală culturală, cu scenă, scaune pentru 200 de persoane. Apoi, în data de 28 septembrie 1995, „Comitetul de inițiativă privind înființarea Fundației Justinian Teculescu” s-a întâlnit pentru a pune la cale acțiunea de aniversare a 130 de ani de la nașterea Episcopului Justinian Teculescu, ce avea să aibă loc la începutul lunii noiembrie. Am și acum procesul verbal unde s-au consemnat activitățile stabilite și responsabilitățile pentru ziua de 5 noiembrie. După un moment artistic, cei prezenți la întâlnire au încheiat ziua cu o agapă la Hotel Dacia.
În prima săptămână din noiembrie, s-au organizat activități în comun cu Școala „Avram Iancu”, cu Liceul „Korosi Csoma Sandor”. Acțiunea din duminica zilei de 5 noiembrie a fost marcată de aniversarea nașterii ilustrului covăsnean, primul Episcop al Armatei Române. Aceasta a debutat la ora nouă a dimineții, prin primirea PS Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, moment în care au fost auzite pentru prima dată bătăile clopotelor noii biserici ce se construia, clopote donate de familia Olteanu, Traian și Maria cu cei doi fii, Traian și Decebal. Apoi, toți cei prezenți s-au deplasat la Biserica „Sfântul Nicolae”, în curtea căreia se află mormântul Episcopului Justinian Teculescu, la care s-a desfășurat o slujbă de pomenire și s-au prezentat cele cinci mari obiective ale Fundației „Justinian Teculescu”: înființarea Fundației, atribuirea denumirii de „Teculescu- Korosi” liceului din Covasna, ridicarea unui bust al lui Justinian Teculescu, redenumirea unei străzi din Voinești cu numele acestuia, înființarea unul club pentru activități culturale. După ce s-a vizitat casa natală a Episcopului, acțiunea s-a încheiat în fața bisericii aflate în construcție, unde a fost amenajat un cort mare, de armată, prin grija colonelului Dumitru Lungu, șef Serviciu Comunicații și Informații al M.Ap.N. Aici, toți cei prezenți au fost ospătați, totul fiind pregătit de personalul Hotelului Dacia, cu sprijinul carmangeriilor Traicov, „La Nicu” și Ardealul și al prietenilor din Focșani ai lui Traian Olteanu.
În aceeași seară, zona împădurită a Covasnei a fost distrusă de o ploaie rece, un vânt puternic, o vijelie care a pus la pământ peste 2000 de hectare de pădure. În această situație s-a aflat și vârful Copoț, cel care, cu 110 ani în urmă, mai trecuse printr-un dezastru asemănător, după cum mi-a povestit tatăl meu, Ioan Lungu. Atunci a fost reîmpădurit, iar în anumite zone, mai abrupte, plantarea puieților de molid s-a făcut în ghivece de pământ. Cred că atunci și-a primit denumirea de Copoț.
Pentru că viața merge înainte, preocuparea noastră de construire a noii biserici a continuat. Lucrările necesitau preocupare și fonduri financiare. Un rol important l-a avut, în permanență, echipa de constructori din Întorsura Buzăului. De asemenea, părintele Ioan Ovidiu Măciucă și Dumitru Sandulea. Sau epitropul Gheorghe Cojan, care, în fiecare dimineață, la ora 6, era prezent în curte, se așeza la o masă în care bătea cu bețigașul, ca semn că a venit. Soția mea, Maria Lungu, îmi zicea, glumind, că „a venit nenea Cojan cu sarcini concrete”. De la începerea lucrărilor și până în 2002, când s-au finalizat, comunitatea din Voinești a avut un rol extrem de important, prin donațiile făcute. Multe firme au sponsorizat construcția bisericii: Traicov SRL, La Nicu, Ardealul, IFET Târgu Secuiesc, Bolocim, Conitrans, Fortuna SRL, Hotel Dacia, Hotel Montana, SCT Covasna, Sorel SRL, Miniservice SRL, Unic Star, Adiral, Transimex, Zoocop, Arbex, Gos Trans Com, Romtelecom, Cip Com, Sanitel, etc.
În primăvara anului 1996, ing. Vasile Hulpoi, șef district la Ocolul Silvic Covasna, ne-a spus că, în zona din munte numită „la cetate”, după topirea zăpezii, la rădăcinile molizilor răsturnați de vijelia din toamna trecută se găseau cioburi și fragmente de ceramică. Am fost acolo, împreună cu ing. Vasile Hulpoi, pentru a mă convinge, apoi le-am adus la cunoștință celor de la Sfântu Gheorghe, Ioan Lăcătușu și Gheorghe Munteanu, director al Romsilva Covasna, rugându-l pe acesta din urmă să dea dispoziție ca în acea zonă să nu se intre cu utilaje pentru scoaterea masei lemnoase doborâte, pentru a nu se distruge urmele. Îi suntem datori și acum domnului Munteanu că ne-a ascultat rugămintea.
A urmat venirea la Covasna a doamnei Viorica Crișan, arheolog la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, care, la discuția purtată chiar la Hotel Dacia, m-a convins că trebuie să o sprijinim în acțiunea de protejare și cercetare a zonei Cetății Dacice. Deoarece părea aproape imposibilă curățarea manuală a zonei de arborii căzuți, am luat legătura cu Comandamentul de la Centrul de Transmisiuni București, cu col. Marian Răducu și col. Dumitru Lungu, solicitându-le sprijin. Prin aprobarea dată de gen. Nicolae Popescu, comandantul Comandamentului Transmisiuni, ni s-au pus la dispoziție 30 de soldați de la UM 01048 din Sfântu Gheorghe, cu condiția să le asigurăm cazare și masă, angajament pe care mi l-am asumat. Astfel, s-a ridicat o cabană în apropierea ruinelor, în vârful muntelui, construcție realizată de Romsilva prin Ocoalele Silvice Covasna și Comandău, cu contribuția firmelor din Covasna ce aveau ca domeniu de activitate prelucrarea lemnului (Fortuna Forest, Conitrans, Bolocim, Sorel srl), pentru cazarea soldaților, iar masa lor și a cercetătorilor de la muzeu a fost asigurată de către firmele Traicov, Carmangeria „La Nicu”, Ardealul, mâncarea fiind pregătită la Hotel Dacia și transportată zilnic până sus.
A urmat etapa în care era nevoie de fonduri pentru a începe cercetarea, prin decopertarea muntelui în vederea scoaterii la suprafață a urmelor cetății. Sprijinul în acest sens a venit de la domnul Petre Străchinaru, deputat și membru în Comisia de Cultură din Parlamentul României. Prin depunerea documentației de către Muzeul Carpaților Răsăriteni, s-au aprobat fonduri anuale alocate cercetărilor de la Cetatea Dacică din Covasna, cercetări care continuă și în prezent.
Ne-am concentrat pe continuarea acțiunilor stabilite la începutul lui noiembrie 1995, la aniversarea a 130 de ani de la nașterea personalității covăsnene, Episcopul Justinian Teculescu. Astfel, la 2 aprilie 1997, s-a organizat la Covasna manifestarea „Rolul organizațiilor culturale nonguvernamentale în promovarea culturii românești în sud-estul Transilvaniei”, cu participare națională. Unul din principiile stabilite aici a fost să fim mai pragmatici, să trecem peste orgolii, să fim mai solidari și să găsim și limbajul potrivit. Una din problemele puse serios în discuție a fost înființarea Fundației Justinian Teculescu, căci ceva început nu trebuia abandonat. Aceasta a primit personalitate juridică sub denumirea de „Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu”.
De asemenea, paralel cu activitățile culturale și construirea bisericii, se impunea ridicarea bustului lui Justinian Teculescu- primele discuții avuseseră loc deja cu sculptorul Tudor Zamfirescu, de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, însă nu se concretizaseră, deoarece suma solicitată pentru construirea bustului ne depășea posibilitățile de atunci, fiindcă biserica aflată în construcție înghițea fonduri. La cererile de sprijin financiar din partea Armatei nu am primit aviz pozitiv, cererile de sponsorizare adresate către ASIROM și Fundația Europeană Drăgan au rămas fără răspuns.
Am reluat discuțiile cu sculptorul Zamfirescu și am făcut o înțelegere pentru „negativul” bustului, materializată prin plata manoperei cu produse din lemn- cherestea din rășinoase și stâlpi de gard, sponsorizate de Dorel și Nicolae Oprea Sorescu, Virgil Brașoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Din Munteanu, Dan Costea, Ioan Condrea, astfel artistul s-a apucat de lucrare. După ce am primit negativul, a urmat etapa cea mai grea: turnarea lui în bronz. Am fost nevoit să caut o firmă care să aibă turnătorie. Am încheiat înțelegerea cu IMASA Sfântu Gheorghe, cu condiția să avem 350 kg de bronz și celelalte materiale necesare pentru turnare, pe care le-am primit donație de la Remat Sfântu Gheorghe, prin bunăvoința domnilor Mocanu și Leontin Cristoloveanu, față de care vom avea numai cuvinte de mulțumire, Dumnezeu să-i odihnească în pace! Cât timp a durat faza de turnare a bustului, aproape două săptămâni, aceasta a fost supravegheată de Ioan Luca, prezent zilnic la IMASA, la Sfântu Gheorghe.
Un alt pas important l-a reprezentat stabilirea amplasamentului bustului. Pot să afirm, în modul cel mai sincer, că, alături de echipa de consilieri locali români (Dumitru Furtună, Mugur Topolnițchi, Vasile Secelean, Gheorghe David, Dumitru Ciangă) am reușit să găsim înțelegere la primarul orașului, Zsuffa Levente și consilierii UDMR, pentru ca amplasamentul bustului să fie aprobat acolo unde este și azi, în Piața Eroilor. Primarul s-a angajat, în semn de respect pentru comunitatea românească din Voinești, să rezolve amenajarea spațiului cu postament în formă de gard zidit, cât și postamentul bustului. Lucrările au fost realizate de către firma de construcții a lui Biro Andrei, până la data sfințirii bustului lui Justinian Teculescu din data de 16 iunie 2002. Acesta a fost sfințit în aceeași zi cu biserica nouă cu hramul „Înălțarea Domnului”, de către PS Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei.
În perioada de care am vorbit, 1990-2002, până la înființarea Asociației și ulterior, derularea acțiunilor, stabilirea obiectivelor, mobilizarea factorilor de decizie, toate acestea au impus din partea celor implicați seriozitate în întocmirea și păstrarea documentelor. Un rol important l-a avut implicarea Hotelului Dacia, unde îmi desfășuram atunci activitatea. Mă bucur că am ocazia de a-i putea mulțumi acum doamnei Paraschiva Șerban, secretară, care a gestionat exemplar toate documentele, de la început până în 2008. Acum, la peste 20 de ani de activitate a Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu, putem prezenta toate etapele prin care a trecut, documente, fotografii, urme ale vieții acestei Asociații și prezenței ei în viața comunității românești din Covasna!
A consemnat Florentina Teacă
