8.605 cereri au fost depuse – pentru o suprafață de 50.110,09 hectare – la nivelul Centrului Județean Covasna al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până la data de 27 aprilie, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată în anul 2017.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a informat ieri, 27 aprilie, printr-un comunicat de presă, că până la acea dată (la nivel național) au fost depuse în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată în anul 2017, un număr de 601.172 cereri pentru o suprafaţă de 3.462.500,35 de hectare.
Prin intermediul aceluiași comunicat, reprezentanții APIA reamintesc că în conformitate cu art. 1 lit. a) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017 -privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA, cererile unice de plată aferente Campaniei 2017 se depun la sediile APIA județene/locale, în intervalul 1 martie – 15 mai 2017.
„Adresăm rugămintea potenţialiilor beneficiari ai sprijinului financiar să respecte programările realizate de instituția noastră, iar cei care nu au reușit să se prezinte la data programată să contacteze Centrul județean/local APIA. ” – au transmis reprezentanții APIA, prin comunicatul de presă.
Potrivit aceleiași surse, sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ana Ciorici Costache