Un număr de 78 covăsneni din totalul celor 262 de aplicanți la schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii” au depus documentele justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinută.

Am avut 262 de beneficiari înscriși în program. Un număr de 78 de beneficiari au depus, până la ora actuală, toate actele, pentru 102.256 kg de lână.”- a declarat directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului Covasna, ing. Konczei Csaba.

Acesta a afirmat că programul este unul bun, ce dă semen că se va mai dezvolta și în județ.

„Eu consider că  programul acesta este unul bun, (…) și se va mai dezvolta, pentru că oamenii își dau seama că dacă vând cu acte în regulă, mai primesc un leu pe kg de lână și asta începe să conteze. (…) Eu cred că anul viitor vom avea și mai mulți aplicanți.”- a declarat directorul Direcției pentru Agricultură a județului Covasna.

Schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”, prevăzută în Hotărârea de Guvern nr. 500/2017, a fost aprobată în data de 13 iulie, anul trecut, sprijinul fiind acordat crescătorilor de ovine, persoane fizice, care dețin atestat de producător, valabil până la data plății ajutorului de minimis, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii ovinelor.

Valoarea sprijinului financiar este de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.

Pentru a obține sprijinul financiar, solicitanții înregistrați în Registrul unic pentru accesarea programului de susținere a crescătorilor de ovine, pentru comercializarea lânii, au obligația să depună la direcțiile județene pentru agricultură documente justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținută: factura/ fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată, până la termenul prevăzut în Hotărârea de Guvern referitoare la această schemă de sprijin.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail