În cadrul Programului Local Siguranța Minorilor, a Campaniei „Vigilența face diferența!” și a Campaniei Protejează viitorul – Informația înseamnă prevenție”, polițiștii de prevenire, în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Inspecytoratului Județean de Poliție (IPJ) Covasna au desfășurat luni, 16 iunie, activități informativ-preventive la la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe.
Potrivit Compartimentului Relații Publice al IPJ Covasna, în cadrul prezentărilor și discuțiilor la care au participat peste 60 de elevi și cadre didactice, au fost abordate teme precum: prevenirea consumului și traficului de droguri și alte substanțe cu efect psihoactiv, teme de educație rutieră, prevenirea victimizării în mediul online, precum și pe linia prevenirii violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală.
„Activitățile au avut drept scop conștientizarea pericolelor la care pot fi expuși elevii, dar și promovarea unui comportament responsabil și nonviolent în comunitatea școlară și în viața de zi cu zi.
Polițiștii le-au transmis elevilor mesaje despre importanța respectării regulilor, empatiei și cooperării, subliniind faptul că siguranța începe cu alegeri corecte și asumate.
Oamenii legii vor continua astfel de activități în unitățile de învățământ din județ, contribuind la formarea unei generații mai informate și mai responsabile”, se mai menționează în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.
M.D.C.