Un număr de 556 de contestații au fost depuse, la nivelul județului, după afișarea rezultatelor inițiale la examenul național de Bacalaureat, cele mai multe fiind la disciplina limba și literatura română, arată datele Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Potrivit informațiilor oferite de IȘJ Covasna, la proba E)a), cea de limba și literatura română au fost depuse 267 de contestații, dintre acestea, 205 fiind depuse de candidați de la profil real și 62 de către candidați de la profil uman.
La proba E)b), de limba și literatura maghiară, la nivelul județului au fost depuse 62 de contestații (53 de către candidați de la profil real și 9 de către candidați de la profil uman).
În ceea ce privește probaE)c) – proba obligatorie a profilului, un număr de 137 de candidați au depus contestații. Dintre acestea, 24 sunt lucrări contestate la istorie, 25 sunt lucrări contestate la matematică – profil mate-info; 5 sunt lucrări contestate la matematică – profil pedagogic, 16 lucrări – matematică – profil științele naturii și 67 sunt lucrări contestate la matematică – profil tehnologic.
Pentru proba E)d), proba la alegere a profilului și a specializării s-au depus 90 de contestații, cele mai multe fiind la biologie vegetală și animală (33), 26 la geografie, 12 la anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană.
Rezultatele inițiale au fost anunțate ieri, 30 iunie.
La această sesiune, la nivelul județului Covasna s-au înscris 1390 de candidați din promoția curentă și din promoții anterioare, dintre care 361 de la secția română și 1029 de la secția maghiară.
Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020 în județul Covasna, este de 60.89%, înainte de contestații, arată datele Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Din sesiunea curentă, rata de promovare este 68.44%, iar din sesiunile anterioare, 29.30%. În această sesiune, rata de promovare a crescut cu 2,48%, față de 58.41 %, procent de promovare obținut înainte de contestații în sesiunea iunie – iulie 2019, potrivit IȘJ Covasna.
Datele arată că în județul Covasna nu s-a înregistrat nicio medie de 10, însă 29 de medii au fost între 9,50 și 9,99. Cea mai mare medie, 9,96, îi aparține unui absolvent al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe.
Datele IȘJ Covasna mai arată și că 4 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 55 de candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă; 36 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului și 51 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
De la examen au absentat 63 de candidați din județ, în vreme ce alți 3 au fost eliminați.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.
Vom reveni cu informații.
Ana Ciorici COSTACHE