Un total de 547 de tineri NEETs  – tineri până în 25 de ani, care nu au reuşit să se integreze pe piaţa muncii din diverse motive şi care nu sunt cuprinşi în programe de educaţie sau formare – figurau în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, în luna februarie a acestui an.

AJOFM Covasna a realizat o profilare a tinerilor „NEET” („NEET” fiind acronimul formulării „Not in Education, Employment or Training”, din evidența sa, încadrându-i în patru categorii: „ușor ocupabili”, „mediu ocupabili”, „greu ocupabili” și „foarte greu ocupabili”. În momentul de față, în evidențele instituției sunt, în total, 547 de tineri „NEET”, cei mai mulți fiind încadrați în categoria „foarte greu ocupabil”.

Conform datelor AJOFM Covasna, în februarie, în evidența instituției erau înregistrate 307 persoane aflate în categoria „foarte greu ocupabil”, dintre care 2 cu studii superioare, 48 cu 8 clase, 239 cu mai puțin de opt clase, 107 – șomeri de lungă durată. Din totalul tinerilor „foarte greu ocupabil”, majoritatea (221) sunt bărbați.

În categoria „greu ocupabil” figurau, în februarie, 212 persoane, dintre care 111 femei și 101 bărbați. Din totalul celor „greu ocupabili”, 11 au studii superioare, 89 au 8 clase, 72- peste 8 clase și 40, cu mai puțin de opt clase. 24 de persoane din această categorie sunt șomeri de lungă durată.

Din categoria „mediu ocupabil” făceau parte, în februarie, 14 persoane, dintre care 13 femei și un bărbat. Din totalul acestora, 3 au studii superioare, 9 au peste 8 clase, unul – opt clase și unul – mai puțin de opt clase.

În categoria „ușor ocupabil” figurau tot 14 persoane – 8 bărbați și 6 femei. Din totalul acestora, 3 au studii superioare, 10 au peste 8 clase și unul – mai puțin de 8 clase.

Proiecte în scopul integrării pe piața muncii și a îmbunătățirii competențelor acestor persoane au fost create, la nivel național și regional. De altfel, datele privind situația persoanelor „NEET” sunt în permanență actualizate pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să depună proiecte de finanțare cu obiective ce vizează acest grup țintă.

Fiind înregistraţi în evidențele AJOFM, tinerii NEETs beneficiază de informare, servicii personalizate de consiliere și orientare profesională, de profilare, mediere, formare profesională etc.

Totodată, sunt acordate anumite subvenții pentru încadrarea în muncă a  persoanelor NEETs.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail