Peste 41.000 de lei au fost colectaţi în cadrul Licitaţiei Civile, organizate miercuri de Fundaţia Comunitară Covasna cu scopul de a susţine trei proiecte de interes local, suma depăşind cu mult aşteptările iniţiatorilor.

„Strângerea de fonduri de ieri a adus un nou record în istoria evenimentelor Licitaţia Civilă, fondurile strânse în urma acţiunii ajungând la peste 41.000 lei. Cu un număr de participanţi redus, dar cu atât mai mare implicare din partea celor prezenţi la acţiune, s-a reuşit realizarea rezultatului formidabil. Mulţi au venit cu împuternicire din partea altor donatori, care nu au putut fi prezenţi la licitaţie, respectiv oferirile au fost mari (…) Aşadar, volumul fondurilor locale strânse în cadrul acţiunii se prezintă astfel: 32.950 lei, la care se adaugă servicii în valoare de 8.200 lei. Fonduri strânse în total pentru cele trei proiecte însumează 41.150 lei” , a precizat directorul executiv al Fundaţiei, Bereczki Kinga.

În cadrul licitaţiei desfăşurate la Muzeul Etnografic „Haszman Pal” din localitatea Cernat au fost prezentate trei proiecte: „Nu numai un loc pe hartă”, care vizează organizarea de excursii în judeţ pentru 450 de elevi, „TEDx Sepsi”, având ca obiectiv organizarea de conferinţe internaţionale cu personalităţi din diverse domenii şi „Tradiţii secuieşti”, care vizează realizarea unui spectacol folcloric.

Organizatorii îşi propuseseră să adune minimum 5.000 de lei pentru fiecare proiect.

Bereczki Kinga a menţionat că cele trei proiectele vor fi implementate în perioada decembrie 2021 decembrie – aprilie 2022.

Aceasta a fost cea de-a şasea licitaţie civilă pe care Fundaţia Comunitară Covasna a organizat-o din anul 2014 şi până în prezent cu scopul de a atrage fonduri private pentru finanţarea unor proiecte de interes local.

Fundaţia Comunitară Covasna a fost înfiinţată în 2010 la iniţiativa mai multor întreprinzători locali şi lideri de organizaţii civile, care şi-au propus să creeze un fond de dezvoltare a comunităţii locale şi să investească resursele în domenii importante precum educaţie, sănătate, protecţia mediului, cultură, economie şi sport, introducând astfel o nouă formă de filantropie, a „donaţiilor responsabile”.

De-a lungul timpului, fundaţia a organizat şi alte proiecte şi activităţi, printre care programul „Card comunitar”, acţiunea de strângere de fonduri „Pedalează pentru un scop bun”, precum şi campania „Un copac pentru generaţia următoare”.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Sursa foto: https://hka.ro/ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail