. . Directorul artistic al celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, Liviu Pancu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că peste 300 de artişti din România, Bulgaria, Ungaria şi, posibil, Macedonia, vor prezenta spectacole în fiecare zi a Festivalului Sighişoara Medievală XXIII, care va avea loc în perioada 23-26 iulie.

„Această ediţie capătă o nouă faţă. În colaborare cu Uniunea Artiştilor şi Cineaştilor, am reuşit ca această ediţie să fie guvernată şi patronată – chiar dacă a preluat-o Teatrul Scena – să fie in memoriam Sergiu Nicolaescu (…) Punctul forte al celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, desfăşurat sub genericul ‘Cinci secole de muzică şi teatru medieval’, este acela că vom încerca să ne câştigăm locul în Guinness Book cu trei recorduri: cea mai mare sabie – un soi de Excalibur al acestor meleaguri, de circa 4 metri, confecţionată în timpul manifestării, cel mai mare drapel al unui festival, de 30 de metri, care va fi amplasat pe un sit istoric, Turnul cu Ceas, şi cel mai mare covrig rotund, cu un diametru de 20 de metri, la care vor lucra 50 de voluntari. Pe plan naţional se doreşte şi doborârea unui alt record, prin confecţionarea celei mai mari măşti populare, de circa patru metri înălţime”, a spus Liviu Pancu.

Acesta a precizat că Excalibur-ul românesc va fi înfipt într-o piatră, va purta o serie de blazoane pe gardă – blazonul Sighişoarei, al Cavalerilor Lup şi al Cavalerilor Templieri ai Sfântului Bernard şi va rămâne în Cetatea Sighişoara ca simbol al festivalului de artă medievală.

Potrivit lui Pancu, în acest an, piaţetele vor căpăta o altă formulă, în sensul că vor fi delimitate locurile breslelor astfel încât fierarii, bijutierii, olarii etc. să aibă fiecare o piaţă a lor.

Festivalul va fi transmis online şi în acest an, iar site-ul www.sigisoaramedievală.ro a depăşit deja 3,5 milioane de vizualizări din 2011 până acum, fiind considerată o performanţă pentru un site cultural.

Liviu Pancu a precizat că, întrucât Sighişoara Medievală este primul festival-spectacol din România, la această ediţie va fi marcat de o „confruntare” a menestrelilor în Piaţa Centrală a Cetăţii Medievale.

El a mai menţionat că, dat fiind faptul că acordul de parteneriat dintre teatrul Scena şi primăria Sighişoara s-a semnat destul de târziu, programul manifestării este încă în lucru.

Bugetul estimat al acestei ediţii este situat între de 350.000 -407.000 lei, din care din bugetul local se suportă suma de 130.000 lei.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail