Peste 220 de infracţiuni de violenţă domestică au fost înregistrate în judeţul Covasna în prima jumătate a acestui an, în scădere cu aproape 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Diferenţa dintre cele două statistici indică faptul că, deşi numărul faptelor încadrate oficial ca infracţiuni a scăzut, tot mai multe persoane aleg să sesizeze comportamente abuzive sau conflicte familiale, iar autorităţile intervin mai des pentru prevenirea agravării situaţiilor.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului în cadrul intervenţiilor, poliţiştii au stabilit că în 98 de cazuri victimele se aflau în situaţii de risc iminent, în 55 de situaţii fiind dispusă emiterea ordinului de protecţie provizoriu. De asemenea, instanţele de judecată au emis 58 de ordine de protecţie la cererea victimelor.
În ceea ce priveşte măsura obligării agresorului de a purta în permanenţă un dispozitiv electronic de supraveghere, aceasta a fost dispusă de oamenii legii în 10 situaţii de violenţă domestică.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna a precizat că cel mai recent caz de violenţă domestică a fost înregistrat joi, când poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Sfântu Gheorghe au fost sesizaţi de un reprezentant al DGASPC Covasna cu privire la o posibilă faptă de acest fel în localitatea Arcuş.
„Din primele cercetări a reieşit că soţul tinerei, un bărbat de 59 de ani, ar fi agresat-o fizic pe aceasta în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar bărbatul ar manifesta, în mod frecvent, un comportament agresiv faţă de membrii familiei, inclusiv verbal. În urma constatării acestor aspecte a fost parcursă întreaga procedură pentru astfel de cazuri, fiind întocmit formularul de evaluare a riscului şi s-a stabilit că în acest caz nu există o situaţie de risc iminent. Cu toate acestea, poliţiştii, împreună cu reprezentanţii DGASPC Covasna şi cu acordul tinerei, au dispus măsura relocării acesteia, împreună cu cei doi copii minori, într-un centru pentru ocrotire a victimelor violenţei domestice din judeţ. În cauză a fost deschis un dosar penal în cadrul căruia cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie”, precizează IJP într-un comunicat de presă.