Radu Păltineanu, un tânăr de 28 de ani, este primul român care încearcă să traverseze Americile pe bicicletă, din Deadhorse, golful Prudhoe, Alaska, în apropierea Oceanului Arctic, până în Țara de Foc, în Ushuaia, Argentina, pe așa-numita Panamericana, cea mai lungă cale rutieră din lume. El a pedalat în cei doi ani de la debutul expediției peste 21.500 de kilometri prin 19 țări și teritorii, cicloturistul care a ajuns în prezent în Ecuador estimând că va ajunge la ‘Capătul Lumii’ la începutul anului viitor.

Sursa foto: radupaltineanu.com

Dincolo de statistici, Radu Păltineanu spune că expediția CycleTheAmericas înseamnă pentru el o cale să-și urmeze pasiunea și visul și o modalitate să se regăsească pe el însuși, să doboare bariere personale, învingând prejudecăți, frică, egoism.

Inginer software, cu studii urmate în Canada, țară unde a emigrat în copilărie împreună cu familia originară din Piatra-Neamț, Radu Păltineanu a ales să trăiască un cumul de experiențe în unele din cele mai sălbatice zone ale lumii, de o rară frumusețe, și în țări care se remarcă prin diversitatea culturală, și nu numai, decât să lucreze la unii din giganții IT, așa cum au preferat colegii săi de facultate.

„Eu nu cred că aș fi avut aceeași viață la fel de fericită pe care o am acum. Am la mine patru genți și sunt fericit, pentru că pot să văd lumea. Unii pun mai mult preț pe partea materială, eu pun mai mult preț pe partea de experiențe și pe partea de a vedea lumea în felul ăsta. Sunt niște alegeri personale pe care fiecare trebuie să le facă”, a apreciat tânărul, pentru AGERPRES, la doi ani de la debutul expediției, începută în august 2015.

Alaska, ultima frontieră a Americii de Nord, Canada, Statele Unite ale Americii, Mexic, Guatemala, Belize, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Venezuela, Brazilia, Guyana, Surinam, Guyana Franceză, Ecuador sunt țările și teritoriile străbătute de Radu Păltineanu din 5 august 2015 până în prezent.

Statistic, până acum el a pedalat 21.548 de kilometri și a urcat pe mai multe vârfuri, muntele fiind o altă mare pasiune a sa. După ce a ajuns pe cel mai înalt vârf vulcanic al Americii de Nord, Orizaba, de 5.636 de metri, și-a propus o ascensiune și pe cel mai înalt vârf vulcanic al Americii de Sud, Oyos del Salado, de 6.893 metri. De altfel, în aceste zile, Radu își așteaptă în Ecuador, țară unde a făcut o pauză pentru o reorganizare logistică, doi prieteni din România pentru a ajunge pe cei mai înalți doi vulcani din această țară, Chimborazo, de peste 6.200 metri, unul din vârfurile emblematice ale lumii, și Cotopaxi, de 5.897 metri.

Prin țările pe care le-a traversat, dincolo de frumusețea și sălbăticia locurilor, Radu a trebuit să facă față și capriciilor vremii, de la furtuni de zăpadă la caniculă și umiditate excesivă, sau a avut oportunitatea de a vedea animale pe care cei mai mulți dintre noi le știm doar din documentare sau fotografii, de la bizoni, urși grizzly, urși negri, reni, elani până la râși sau maimuțe.

A dormit în toate locurile posibile, de la cort și hotel până la hambare, celulă de poliție, stații de pompieri sau oficii poștale și biserici.

„Cred că cel mai mult am stat în Venezuela la hotel. Era foarte ieftin, 2 dolari pe noapte, și pentru motive de siguranță. În rest, am stat foarte mult la cort. Și în locuri ciudate. În oficii poștale — am traversat SUA pe iarnă, noiembrie — început de ianuarie, iar oficiile poștale sunt deschise în orașele mici 24 de ore din 24 și încălzite. În Mexic, la un moment dat am stat și într-o închisoare. Două nopți, la poliție. Într-o localitate de la baza vulcanului Orizaba, pe care l-am urcat, am întrebat dacă pot să mă găzduiască la ei. Aveau două celule și mi-au zis: ‘OK, care vrei’. În hambare. E parte din aventură până la urmă. Nu e important unde dormi”, spune tânărul cicloturist.

Sursa foto: radupaltineanu.com

Radu a avut parte și de experiențe „ca în filme”, mai puțin plăcute, fiind jefuit de două ori. „Prima dată, la sud de capitala Mexicului, de un telefon. A doua oară am fost jefuit (de o geantă de haine — n.r.) în Panama, în capitală, de un tip care mi-a ieșit cu un cuțit în față. A treia oară am avut o tentativă de jaf, în Guyana Franceză. Niște copii mi-au scos un pistol. I-am ignorat. Nu știu dacă era adevărat sau nu, părea de jucărie. Delincvența e foarte mare în rândul copiilor în aceste țări”, a spus tânărul.

El a mai fost și în alte două-trei zone în care i-a fost puțin teamă, din cauza reputației negative a locurilor în cauză, respectiv în Mexic, în Juarez, declarat cel mai periculos oraș din lume în 2010, și în statul Chihuahua, însă nu a avut, din fericire, nicio problemă. „A doua zonă, în America Centrală, în El Salvador, iar nu a fost nicio problemă, și în a treia în Venezuela, care trece acum printr-o criză”, a afirmat Radu.

Singura zonă în care Panamericana se întrerupe este între Panama și Columbia, fiind o zonă de junglă, fără șosele, de evitat chiar și de cartelurile de droguri. „A trebuit să iau barca. Ideea e că ei (transportatorii — n.r.) se ocupau tocmai cu asta, cu trafic de droguri. Prețul cocainei este foarte mic în Columbia și ei aduc câteodată pasageri din Panama și din Columbia iau droguri, pe care le duc în partea cealaltă”, a explicat acesta.

Atunci când a plecat din țară, el avea în buzunar în jur de o mie de dolari canadieni și a luat cu el și un steag semnat de mai multe personalități sportive din România — Gabriela Szabo, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Leonard Doroftei, Lucian Bute, Constantin Lăcătușu, Alex Găvan, pe care l-a pus în locuri care i s-au părut emblematice pentru călătorie.

Sursa foto: facebook.com/paltineanu

Dar inițial, Radu Păltineanu avea un alt plan. Avea în intenție să traverseze Americile strict de la Nord la Sud, prin 14 țări, pe un traseu de 24.000 de kilometri, într-o călătorie care să dureze în jur de nouă luni. Ulterior, și-a schimbat planul, dorind să ajungă în toate țările continentale ale Americilor, lucru pentru care a fost nevoit să călătorească în „zig-zag”, nu în linie dreaptă.

„Aveam, poate, 900-1.000 de dolari la mine, când am plecat. Pe traseu foarte multă lume a donat bani și m-a ajutat. Am avut parte pe traseu și de multă ospitalitate. (…). Aveam de gând să fac, când am plecat, 120 de kilometri zilnic, cu un program foarte strict. (Am schimbat planul inițial — n.r.) pentru că am vrut să am parte de mai multe experiențe, am vrut să văd mai multe locuri și să experimentez sub diferite forme călătoria. Ea nu e nici măcar pe sfârșit. Probabil că va mai dura un an de zile până termin, poate mai puțin. Ideea este că eu aș dori să ajung în capul Americii de Sud, în Ushuaia, undeva pe la sfârșitul lui februarie — începutul lui martie anul viitor”, a declarat, pentru AGERPRES, Radu Păltineanu.

Practic, el mai are de pedalat în jur de 13.000 de kilometri până la punctul final al expediției, în Țara de Foc.

Cel mai mult a pedalat pe zi, la un moment dat în Canada,183 de kilometri. „Media este de 70-80 de kilometri zilnic. Cam așa. Poate varia foarte mult. Ce fac eu nu e ciclism, ci cicloturism, o ramură a ciclismului prin care tu folosești bicicleta ca să vezi lumea, până la urmă. O faci pe bicicletă. Noi nu urmărim în cicloturism performanțe neapărat. E o metodă foarte originală de a vedea lumea și de a face, cum fac eu, expediții, în sensul de a traversa continente, dar într-o manieră mai autentică”, a subliniat tânărul.

Punctul de pornire a expediției a fost Deadhorse, Alaska, din apropierea Golfului Prudhoe, pe cea mai nordică șosea a Americii, Dalton Highway, „poate una din cele mai izolate din lume și una din puținele care urcă la o latitudine atât de nordică”. Timp de 12 zile, Radu a dormit în pustiu cu frică de ursul grizzly, pescuind pentru a-și asigura mâncare proaspătă și gătindu-și hrană la primus. El a ajuns și în Coldfoot, un sat înființat de căutătorii de aur, unde a avut onoarea să înfigă primul bold pentru România pe o hartă unde cei care ajung în localitate sunt invitați să marcheze țara, și eventual localitatea, de unde provin.

Sursa foto: facebook.com/paltineanu

În Canada, Radu a străbătut Ținutul Yukon, cu o suprafață de două ori mai mare decât cea a României, dar cu numai 37.000 de locuitori, Columbia Britanică, prin Munții Stâncoși, și preeriile din Alberta. Aici, a ajuns și în Boian, înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea de români emigrați din satul Boian, din Bucovina de Nord, care au construit ‘un colț de Românie’, după cum demonstrează și arhitectura caselor și cea a bisericii. Tot în Canada, la Calgary, Radu a avut parte de o surpriză din partea comunității românești, care l-a întâmpinat la un restaurant cu specific românesc cu bucate gătite ‘ca la bunica acasă’.

După SUA, pe care Radu a traversat-o pe timp de iarnă și unde a vizitat și Parcul Național Yellowstone, prilej de întâlnire și cu un coiot, Radu a pășit în Mexic, în „vestitul” oraș Juarez și în deșertul Chihuahua, unde din cauza spinilor de pe șosea a avut de nu mai puțin de șase ori ghinionul să facă pană. Tot în Mexic a urcat pe cel mai înalt vârf vulcanic al Americii de Nord, Pico de Orizaba, de 5.631 de metri, prilej să-și continue proiectul demarat în 2014, respectiv ‘Seven Volcanic’, când a ajuns pe vîrful Damavand, de 5.671 de metri, din Asia.

În capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, unde s-a întâlnit și cu ambasadorul României în această țară, tânărul a fost găzduit de către o familie de români. Tot în Mexic a făcut cunoștință și cu ‘latura mai puțin plăcută’ a lumii latine, fiind jefuit din mers, de un individ aflat pe motocicletă, de telefonul ținut în buzunarul de la spate.

Au urmat apoi Guatemala, Belize, unde a ajuns până pe malul Mării Caraibelor, El Salvador, unde a fost găzduit, iarăși, de către o familie de români, Honduras, unde a avut cel mai puțin de pedalat, respectiv doar 150 de kilometri, Nicaragua, Costa Rica și Panama, în total aproape 12 luni de pedalat pe continentul nord-american.

Traversarea dintre cele două Americi, între Panama și Columbia, a făcut-o, așa cum am menționat, cu barca, mai precis cu trei ambarcațiuni, pe o distanță de 330 de kilometri, cu ajutorul traficanților de droguri.

Din Columbia, țară pe care o consideră foarte ospitalieră, Radu a ajuns în Venezuela, o țară cu o inflație extrem de ridicată și unde s-a trezit cu o valiză de bani după ce a schimbat 150 de dolari. Printre altele, aici a ajuns și la cea mai înaltă cascadă din lume, Angel, de 978 de metri, și în Gran Sabana. În Venezuela, unde a stat două luni, a fost găzduit, la un moment dat, de gărzile bolivariene, care i-au oferit și de mâncare.

Pentru o scurtă perioadă, Radu a ajuns în Brazilia, schimbându-și ruta inițială, pentru a putea intra în toate țările, inclusiv în cele din partea de nord a Americii de Sud — Guyana Britanică, Surinam, Guyana Franceză, și să ajungă astfel la gura Amazonului, la Macapa. A străbătut 4.100 de kilometri din cel mai lung fluviu al Terrei timp de peste două luni, cu diferite ambarcațiuni, prin Brazilia, Peru și Ecuador, țară în care se află acum.

Sursa foto: facebook.com/paltineanu

Din Ecuador, Radu va pleca spre Peru, Bolivia și Paraguay, urmând să facă o buclă prin sudul Braziliei și de acolo în Uruguay. De acolo, ultima întoarcere spre coasta de est, prin Mendoza, în nordul Argentinei, apoi prin Chile o traversare prin deșertul Atacama și apoi pe Ruta 40, până jos în Țara de Foc, la Ushuaia.

El plănuiește ca, înainte de a se întoarce în țară, să străbată cu bicicleta Europa, pornind din Portugalia, și să ‘lege’ astfel extremele Americilor de România.

Radu a ținut și un video-jurnal și alături de un producător de origine română din Canada, Ioan Roman, Radu, vrea să realizeze un documentar și, de asemenea, să scrie o carte despre aventura vieții sale.

„Expediția la care m-am înhămat nu este, cu siguranță, doar una de enduranță, este și o expediție prin care încerc să mă regăsesc pe mine însumi. Încerc zi de zi să ‘sparg lacăte’, să înving prejudecăți, egoism, frică. Drumul îmi permite să mă descopăr pe mine însumi, să dobor barierele personale, să învăț să fiu eu însumi”, a afirmat, Radu Păltineanu, la debutul expediției, în august 2015, pe blogul său.

Ideea acestei aventuri e ca fiecare să-și urmărească visul, este concluzia lui Radu Păltineanu.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail