Peste 2.300 de persoane din judeţul Covasna s-au grăbit să-şi preschimbe permisele de conducere de la începutul acestui an pentru a nu intra sub incidenţa noilor prevederi ale Codului Rutier care intră în vigoare peste câteva zile.

Prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu, a declarat ieri că, în medie, aproximativ 340 de persoane au trecut zilnic pragul Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto, arătând că volumul de muncă al angajaţilor instituţiei a crescut considerabil în acest an.

“Până acum media zilnică a fost de 25 de persoane, dar a ajuns la aproape 340 de persoane pe zi. În perioada 3-14 ianuarie au fost preschimbate 2.310 permise”, a spus Codrin Munteanu.

Prefectul a menţionat că printre solicitanţi au fost şoferi cărora le va expira permisul de conducere în 2017, 2018 şi chiar 2020, dar care au vrut să scape de cheltuielile legate de fişa medicală care va trebui făcută obligatoriu conform noilor prevederi ale Codului Rutier.

Codrin Munteanu a mai spus că Serviciul de Permise Covasna se află într-o situaţie delicată, pentru că cinci dintre cei 11 angajaţi ai instituţiei au fost trimişi în judecată în stare de libertate într-un caz petrecut în urmă cu câţiva ani ce viza eliberarea de permise şi înmatriculări frauduloase, iar aceştia pot îndeplini doar atribuţii de serviciu ce nu au legătură directă cu acest dosar.

“Sunt 11 angajaţi la Serviciul de Permise şi Înmatriculări, dintre care cinci sunt trimişi în judecată, iar unul este internat în spital (…) E, într-adevăr, o problemă gravă din punctul de vedere al funcţionalizării serviciului, dar am rearanjat lucrurile astfel încât toate solicitările să fie soluţionate”, a spus Codrin Munteanu.

Acesta a menţionat, în context, că angajaţii Serviciului de Permise au stat peste program chiar şi până la 6-7 seara, până când a fost servită şi ultima persoană aflată la rând.

Legea nr. 203/2012, care aduce mai multe modificări Codului Rutier, printre care şi întocmirea fişei medicale la preschimbarea permisului de conducere, va intra în vigoare începând cu 19 ianuarie.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail