Peste 100 de copii din județ au participat la atelierele de creație și la programul ediției de anul acesta a manifestării ”Sărbătorile Mărțișorului – Tradiție și modernitate”.

Evenimentul, organizat anual de către Fundația „Mihai Viteazul” s-a derulat de această dată în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Viteazul” și cu Școala Gimnazială „Ady Endre” din municipiu, sub coordonarea inspectorului de specialitate Florica Nica și a învățătoarelor Doina Gheorghincă și Maria Bularca. Președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad, a declarat că manifestarea a fost adresată preșcolarilor și elevilor din oraș și și-a propus să aducă laolaltă copii din mai multe instituții de învățământ, pentru ca aceștia să socializeze, să își dezvolte creativitatea și să prețuiască tradițiile.

„Primăvara aduce în viața noastră, în sufletul copiilor, renașterea naturii, energie și forță  pentru învățătură, iar aceștia nu trebuie să uite tradițiile românești de a întâmpina primăvara cu un mărțișor.” – a declarat înv. Doina Gheorghincă (CNMV), de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Activitățile cuprinse în cadrul ediției actuale au debutat vineri, 26 februarie, la sala festivă a Colegiului, în prezența a 63 de copii.

Manifestările au continuat ieri, la sala festivă a Școlii Gimnaziale „Ady Endre”, în prezența a 60 elevi și preșcolari, a precizat prof. ing. Maria Peligrad. Aceasta a menționat că evenimentul s-a desfășurat pentru prima oară în această instituție.

„Este o școală frumoasă. Din câte am avut ocazia până acum, cadrele didactice, atât de la școală, cât și de la grădiniță, participă la acțiunile diverse ale fundației, iar expozițiile fotografice de pe culoarele școlii ne arată munca și dăruirea cadrelor didactice față de aceasta și de copii.”- a spus prof. ing. Maria Peligrad.

Micuților li s-a vorbit despre tradițiile legate de primăvară, despre semnificația mărțișorului, despre Ziua mamei, iar marți, pe lângă acestea, li s-a prezentat legenda mărțișorului (în format powerpoint). Ei au fost ajutați de către coordonatoarele activității și de către cadrele didactice însoțitoare – să confecționeze mărțișoare pentru persoane dragi.

Inițiativa a fost bine primită de către participanți.  Dovadă stau și gândurile exprimate de aceștia. Redăm, în continuare, câteva dintre declarațiile oferite.

„Fundația <<Mihai Viteazul>>, credincioasă obiectivelor sale de a păstra tradițiile și obiceiurilor frumoase ale poporului nostru, ca un catalizator al societății civile, organizează activități atractive pentru copii preșcolari și școlari  încercând să relaționeze unii cu alții, pentru o mai bună cunoaștere, pentru a crește motivația față de lucrurile frumoase pe care ni le oferă la diverse sărbători, în special de 1 Martie și Ziua mamei. Copiii sunt foarte entuziaști, implicați, fericiți că prin propria lor strădanie realizează un simbol al primăverii atât de gingaș.” – a declarat înv. Maria Bularca, de la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe.

Anastasia, în vârstă de cinci ani, de la GPP „Albă ca zăpada”- s-a bucurat că a învățat să confecționeze mărțișoare și că a avut astfel ocazia să îi ofere mamei un dar special de 1 martie:

„Vreau să fac un mărțișor pentru mama, eu nu am soră. Mă bucur că fac, pentru că eu am doar pisică. O cheamă Chit.”- a spus ea.

Silviu, din clasa a IV-a, de la CNMV, a mărturisit că a participat la „Sărbătorile Mărțișorului” pentru a crea o ”operă de artă” pentru mama:

„Mă bucur că sunt aici, pentru a face un mărțisor, pentru a crea artă pentru mama.” – a spus el.

Și Radu, elev în clasa a IV-a, de la CNMV, a spus că a participat la eveniment pentru a  învăța să facă o „creație de primăvară pentru mama”.

Claudia, în vârstă de 5 ani, de la GPP „Rază de soare” a declarat: „Sunt bucuroasă că fac un mărțișor pentru mama, sora și bunica. Decupez o floare și lipesc florile.”

Carla, în cls. aII-a, de la Școala Gimnazială „Ady Endre” – a declarat: „Îmi plac aceste activități. A fost frumoasă prezentarea mărțișorului și dorim ca în fiecare an Fundația „Mihai Viteazul” să fie alături de noi în toate proiectele la care noi participăm deja. Suntem veseli și lucrăm cu drag.”

Sebi, clasa a IV-a, de la aceeași școală, a mărturisit că: „Îmi place să lucrez în echipă cu colegii, să fac un mărțișor pentru mama – un simbol al iubirii mele pentru ea”.

Cadrele didactice însoțitoare au îndrumat copiii, de-a lungul activității. Acestea ne-au spus:

„Eu mă bucur că am putut veni împreună cu copiii; dacă ei sunt bucuroși și noi suntem la fel. Simbolul primăverii cred că aduce frumusețe în sufletul tuturor, iar mărțișoarele confecționate de copii vor fi dăruite cu drag mamelor, bunicuțelor, celor dragi.” – a declarat ed. Cârstea Eniko, de la Grădinița cu program prelungit (GPP) „Albă ca Zăpada”.

Ed. Mirela Benchea – de la  GPP – ”Albă ca Zăpada”  a declarat că, în opinia sa, datorită acestui eveniment, ziua a fost dominată de lumină: „Mărțișorul aduce bucurie tuturor, primăvara în sufletul nostru, ne umple de fericire, dragoste de semeni și de viață. Copii sunt fericiți, veseli, bine dispuși, iar ziua este dominată de lumină.” – a spus aceasta.

Potrivit înv. Valeria Păcală, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, pentru copii a fost o mare, mare bucurie faptul că ei cu mânuțele lor au putut realiza mărțișoare și au putut aduce bucurie în sufletele mamelor. „A fost o surpriză pentru ei să vină aici, să lucreze cu alți copii mai mari sau mai mici. Sunt la vârsta la care se entuziasmează de orice activitate practică în grup. Am văzut plăcere, dăruire și zâmbete pe fețele lor.”- a spus înv. Valeria Păcală.

Beke Maria – de la GPP „Albă ca Zăpada . . ” a spus:  „Mă bucur foarte tare pentru ceea ce fac copiii. E frumoasă serbarea.”

Răileanu Rodica, ed. la GPP „Rază de soare”- „Napsugar” a declarat că: „Manifestarea este un mijloc serios de informare a copiilor, în toate domeniile, și deosebit de plăcut”, iar înv. Kolcze Erika, de la Școala Gimnazială „Ady Endre” a spus că „Sărbătorile mărțișorului” reprezintă ” ocazia să aducem în mijlocul copiilor obiceiurile, pentru ca acestea să nu se piardă. Totodată, este un prilej pentru cei de la GPP să facă cunoștință cu școala, într-un mod plăcut”.

 

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail