Familiile Negrea și Șerban din satul Mărcuș, ale căror gospodării au ars în totalitate în urma unui incendiu izbucnit în data de 20 august a.c., vor primi, în părți egale, din suma ce depășește  100.000 lei care s-a adunat în urma acțiunii de strângere de fonduri inițiată de Primăria Dobârlău, ce a cuprins și un maial caritabil care a avut loc duminică, 1 septembrie a.c.

La reușita acestei acțiuni și-a adus contribuția și primarul orașului Întorsura Buzăului, Raul Urdă, care a făcut  un apel către cetăţeni să ajute cele două familii din satul Mărcuş, rămase sub cerul liber, precum și primarul comunei Valea Mare, Bogdan Ştefan Marin, care cu sprijinul voluntarilor care au „bătut’ la poarta fiecărui localnic, a reușit să strângă „o sumă considerabilă”.

 Bogdan Barbu, primarul comunei Dobârlău, a oferit informații referitoarea la strângerea acestei impornate sume de bani, din donații, prin intermediul paginii sale de socializare.

În primul rând, doresc să mulțumesc din suflet tuturor celor care s-au implicat: societăți comerciale, artiști, voluntari, precum și primăriilor Întorsura Buzăului și Valea Mare pentru sprijinul financiar oferit.

Datorită eforturilor noastre comune, am reușit să strângem o sumă considerabilă.

Pentru a asigura transparența, vă prezint mai jos sumele donate:

– În cadrul evenimentului: 40.392,00 lei și 1.050,00 euro

– Primăria Valea Mare: 24.805,00 lei

– Primăria Întorsura Buzăului: 13.184,00 lei

– Viramente în contul asociației: 10.993,00 lei și 1.465,00 euro

Total donații: 89.374,00 lei și 2.515,00 euro

Această sumă va fi distribuită în mod egal între cele două familii, cu speranța că va contribui la refacerea locuințelor”.

Edilul a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, că artiștii care au fost prezenți la maialul caritabil organizat în prima zi de toamnă, și-anume: Corul „Voievozii Munților” din comuna Vâlcele, Formația „Cromatic”din  Făgăraș,  Lux Band din Brașov  și Ansamblul „Piatra Mare” din  Dobârlău  „au cântat gratuit pentru a sprijini familiile Șerban și Negrea”.

Acesta a menționat, totodată, că  societatea din Brașov, care a prestat serviciile de alimentație publică, a donat 50% din încasări, respectiv suma de 7000 de lei.

Mulțumim încă o dată tuturor pentru generozitatea și implicarea de care au dat dovadă! Strângerea sumei de peste 100.000 lei demonstrează că mai există OAMENI cărora le pasă de cei de lângă ei” a transmis primarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbu.

Donațiile mai pot fi făcute, în continuare, către Asociaţia Piatra Mare Dobârlău: CIF: 46044250, cont euro: RO39BTRLEURCRT0656515201, Banca Transilvania Braşov, SWIFT BTRLRO22, cont lei: RO89BTRLRONCRT0656515201, Banca Transilvania Braşov, SWIFT BTRLRO22, cu menţiunea „pentru reconstruirea celor 2 gospodării din satul Mărcuş”.

Maria Crețu-Graur

Sursa foto: Bogdan Barbu/facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail