În jur de 3.600 de covăsneni au donat sânge anul trecut. Unii dintre aceştia au făcut donaţii în schimbul tichetelor de masă iar alţi au făcut, pur şi simplu, gesturi de suflet.
În cursul anului trecut, un număr 3.626 de covăsneni au făcut “daruri din inimă”, aceştia alegând să doneze sânge pentru semenii lor aflaţi în suferinţă. Bilanţul de activitate al Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Covasna arată că în anul 2011 au fost donaţi 1.450,4 litri de sânge. Directoarea CTS Covasna, dr. Claudia Savu, a declarat că numărul donatorilor a crescut cu 1.019 persoane faţă de anul 2010, şi speră ca şi anul acesta situaţia să se menţină.
„Ne bucurăm că în anul care a trecut covăsnenii au dat dovadă de multă generozitate şi au venit să doneze în număr mai mare decît în 2010. De asemenea, anul acesta, din ianuarie până în martie, numărul donatorilor a depăşit cifra de 1.000. Datorită numărului mare de donatori care, în plus, beneficiează şi de analize, nu au fost probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea spitalelor cu dozele necesare de sânge, nicăieri în judeţ. Putem spune că, spre deosebire de alte judeţe, noi am reuşit să facem faţă cu brio şi chiar să ajutăm spitale din judeţe mai mari precum Mureş, Cluj sau municipiul Bucureşti. Nici măcar la cererile din categoria grupelor rare de sânge nu ne-am împotmolit. Motivul care i-a determinat pe mulţi să doneze sânge a fost, probabil, ajutorul material sau setul gratuit de analize, dar au existat şi persoane care au făcut voluntariat. Ne-am dori ca numărul donatorilor voluntari să crească, în timp, deoarece mereu va fi nevoie de sânge în spitale“, a declarat medicul Claudia Savu, director CTS Covasna.
Mii de persoane din judeţ au renunţat la 400 de mililitri din sângele lor pentru cele 7 bonuri de masă primite, în valoare totală de 63 de lei, precum şi pentru o zi liberă de la serviciu, pentru cei care au carte de muncă. Alţii au donat pentru rudele lor aflate în situaţii critice în spitale, iar unii au ales să facă acest lucru pentru a beneficia de un pachet de analize gratuite. Înainte de a începe donarea, cadrele medicale de la CTS fac toate analizele obligatorii standard, precum şi cele pentru depistarea unor boli ca leucemie, SIDA, hepatită sau sifilis. Potrivit medicului Claudia Savu, dacă toate rezultatele sunt în limite normale, atunci donatorul poate să dea cam o jumătate de litru de sânge. Sângele donatorului va fi supus unui set de analize foarte severe, astfel încât, atunci cînd este transfuzat unui pacient, să existe garanţia că sângele este perfect sănătos.
„Analizele făcute de noi sunt fără dubii, pentru că avem aparate de ultimă generaţie. În plus, spre bucuria noastră, centrul a fost dotat cu aparate noi. Inculsiv spitalele din judeţ apelează la noi pentru confirmarea sau infirmarea unui diagnostic. Nu ne permitem să facem nici cea mai mică greşeală. Sângele acesta merge mai departe la pacienţi, de aceea analizele sunt repetate şi verificate ori de câte ori este nevoie iar rezultatele trebuie să fie perfecte. Pacienţii trebuie să primească un sânge de calitate”, a explicat Claudia Savu.
În plus, faptul că oamenii au garanţia că rezultatele analizelor sunt fără greş, îi determină pe unii dintre aceştia să aleagă să doneze sânge pentru a afla care le mai este starea de sănătate. Din păcate au fost şi câteva cazuri nefericite, când donatorii au aflat că sufereau de sifilis, hepatită sau HIV.
Anna-Maria Chiţu