1.241 de candidați din județul Covasna au susținut ieri proba scrisă la limba și literatura maternă, din cadrul sesiunii iunie- iulie a examenului de Bacalaureat, proba desfășurându-se fără incidente, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna. . .
Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, la proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E)b), din cadrul examenului de Bacalaureat – sesiunea iunie- iulie 2016, în județ s-au înscris 1.295 elevi, iar 54 dintre aceștia au absentat. Astfel, proba a fost susținută de 1.241 de candidați, la nivelul județului Covasna.
Proba s-a desfășurat fără incidente
Niciunul dintre candidații prezenți nu a fost eliminat. Proba s-a desfășurat fără incidente, au transmis reprezentanții ISJ Covasna.
Probele scrise ale sesiunii actuale au început luni, 4 iulie, cu testul la limba și literatura română, la care au participat 119.147 de candidați din toată țara. La nivelul județului Covasna, aceasta s-a derulat fără incidente.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), astăzi, 6 iulie, se derulează proba scrisă obligatorie a profilului – E)c), iar vineri, 8 iulie, este programat ultimul test scris, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d).
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.
Conform MENCȘ, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
„Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.”- a transmis MENCȘ.
Ana Alina Costache