. . 
Ştim cu toţii că poporul nostru are multe personalităţi creatoare, care fac cinste neamului şi aduc beneficii şi faimă ţării lor.
Cu referire la aceasta, Stefan Zweig (1881- 1942), nuvelist, romancier, poet şi autor de biografii romanţate, spunea că „O personalitate creatoare se supune unei legi mai înalte decât legea simplei îndatoriri. Pentru cel chemat la fapte măreţe, spre descoperiri sau fapte eroice care fac omenirea să înainteze, pentru acela, patria adevărată nu e ţara sa, ci fapta sa. El se simte responsabil doar în faţa unei singure instanţe, în faţa acelei probleme pe care trebuie să o rezolve, şi el va dispreţui mai degrabă interesele de stat şi pe cele trecătoare decât angajamentul său lăuntric, care i-a fost încredinţat de destinul său special, de talentul său deosebit.”
Dar poporul nostru are şi un alt soi de „personalităţi creatoare” care ne duc faima prin reprezentanţii lui, dar o faimă ce s-ar putea numi „a absurdului”. Păcală şi Tândală aparţineau folclorului şi aveau hazul lor, însă timpul istoriei s-a tot scurs, şi după ce am râs destul cu Bulă, iată că acum, în timpurile moderne, suntem contemporani cu un hâtru de altă factură: Dorel, constructorul şi reparatorul. Şi, dumneavoastră cititorilor, v-a fost dat să auziţi şi să vedeţi destule din faptele acestui geniu. De pildă, într-o emisiune TV ni se prezintă imaginea unui stâlp plasat în mijlocul unui drum nou construit şi o bună bucată de vreme şoferii uimiţi de apariţia inexplicabilă au trebuit să-l ocolească cu grijă, dar dacă vreunul nu l-ar fi observat la timp, s-ar fi putut întâmpla o tragedie. Constructorul drumului, adevărat Dorel – „personalitate creatoare” – neobţinând nu ştiu ce aprobări de la nişte funcţionari obtuzi de pe la alte instituţii, s-a gândit nici mai mult nici mai puţin decât să lase stâlpul acolo unde este şi să construiască drumul în jurul lui. Altădată şi în alt loc se întâmplase acelaşi lucru cu un copac. Ba am mai văzut tot felul de soluţii aiurite găsite de Dorel al nostru unor probleme „constructive”, cum ar fi trotuarele care se îngustează ocolind copacii cu care trecătorii îngânduraţi sau cei care-şi palpează mereu telefoanele inteligente pot intra în coliziune, drumurile care se construiesc închizând accesul oamenilor la cimitir sau împiedecându-i să iasă din curte, canale şi conducte de gaz sau de apă sparte „din întâmplare” cu excavatorul de către vestitul Dorel, nenumăratele şi feluritele gropi de pe unele străzi ale Capitalei ori de pe şoselele României, dar ultima chiar că le întrece pe toate: construirea unui bloc de locuinţe prin terasa căruia iese un stâlp de electricitate în toată frumuseţea lui. Oamenii stau şi se minunează, întrebându-se dacă aceasta nu cumva este vreo operă de artă expresionistă, dar cert este că ea impresionează trecătorii prin… absurdul ei. Probabil că Dorel constructorul s-a gândit că opera sa merită admirată de către locuitorii acelui bloc nu doar o singură dată, ci toată viaţa.
Din nefericire avem şi Doreii politici, care mai mult strică decât repară ori mai mult fură decât muncesc, numai că aceasta se întâmplă la alt nivel, unde efectul asupra populaţiei este de altă amploare, dar aşa-i viaţa, iar poporul nostru fiind foarte inventiv, în cele din urmă va şti să găsească şi rezolvarea problemei: cum să scăpăm de Dorei.
Nu putem încheia fără să ne aducem aminte de vechea întrebare dintr-un cântec popular: „Cine-a pus cârciuma-n drum?”, mai ales că şi de la acest rău ni se trag multe belele, căci toate cârciumele ţării, mai mult sau mai puţin în drum, sunt veşnic pline de tot felul de Dorei care n-au altă treabă decât „să taie frunze la câini” ori „să pună ţara la cale”, să-şi dea cu părerea ce şi cum, iar după mai multe pahare, aghesmuiţi bine, trec direct la fapte şi, parafrazându-i pe romani, vai de familiile care-i aşteaptă! Dragi compatrioţi, feriţi-vă de două lucruri: de maidanezi şi de Dorei!
Mihai Trifoi
