Odată cu instalarea gerului, în ultimele zile, mai multe persoane fără adăpost au fost nevoite să apeleze la serviciile adăposturilor de noapte din oraș, pentru a nu îngheța de frig în timpul nopții.

„Noi avem în Sfântu Gheorghe un adăpost de noapte (n.r. fostul bloc Sing Sing din cartierul Ciucului)  unde oricine poate să meargă. Dacă nu se folosesc de acest serviciu, se poate întâmpla să fie în stradă, dar e numai și numai vina persoanei respective, pentru că oricine poate să apeleze la acest serviciu. Avem o evidență  a persoanelor fără adăpost, în jur de 40 de persoane sunt, la momentul actual, care se folosesc de acest serviciu. Primiesc cazare, au posibilitatea să se îmbăieze, să își spele hainele, dimineața primesc un mic dejun, deci este un serviciu destul de bun” – a explicat Tankó Vilmos, directorul Serviciului de Asistență Comunitară.

În cursul săptămânii trecute, o persoană s-a prezentat la Secția de Urgențe UPU-SMURD a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe, pentru a se adăposti de frig, necesitând îngrijiri medicale pentru prevenirea hipotermiei.

„Este una dintre persoanele care în fiecare an se prezintă la spital în perioada iernii. Sunt cam 8-10 persoane care ne cer sprijinul în fiecare an. Problema acestor persoane este una mai complexă. De altfel, față de anii precedenți, acum putem afirma că a fost liniște în perioada sărbătorilor, în ceea ce privește cazurile sociale, spre exemplu, cu un an în urmă au fost înregistrate opt astfel de cazuri în perioada similară.” – a explicat purtătorul de cuvânt al spitalului, Nagy-Demeter István.

Problema este una destul de delicată, potrivit acestuia, spitalul întâmpinând dificultăți în ceea ce privește plasarea persoanelor fără adăpost deoarece, legal, durata mximă de ședere a acestora este de maxim 24 de ore, iar spitalul „nu are pârghiile necesare” pentru a oferi adăpost pe timp de noapte, acest lucru în mod normal, intrând în atribuția centrelor de asistență socială. Potrivit coordonatorului voluntarilor de la adăpostul de noapte al Serviciului de Ajutor Maltez (S.A.M.R.), anual se prezintă la centru aproximativ 35 de persoane, în perioada rece.

„Acum, în perioada aceasta rece, sunt mai multe persoane care beneficiază de serviciile noastre, în medie intră cam 35 de persoane, depinde, sunt cam aceiași, din când în când se schimbă, dar sunt persoane care mai au locuri în afară de adăpostul de noapte, sub pod, sau alte locuri și nu intră când nu este atât de rece, când sunt minus 10 grade intră toată lumea – aproximativ 35 de persoane intră.” – a explicat Székely Róbert, coordonatorul volunarilor S.A.M.R..

Unii ar avea nevoie … alții refuză ajutorul

Deși serviciile adăposturilor de noapte sunt gratuite, din păcate nu toți oamenii fără adăpost acceptă mâna întinsă a centrelor care le oferă cazare pe timp de iarnă, deoarece acolo există reguli pe care nu toți sunt dispuși să le respecte, iar reprezentanții spun că sunt legați la mâini și că nu pot face aproape nimic ca să îi aducă în adăposturi.

„Noi mai ținem legătura cu 12-15 persoane cu care lucrăm, ei nu intră în adăpost, dar săptămânal, de 2 ori, ne ducem la ei cu ceai cald, pături și așa mai departe. Aproximativ 50 de persoane sunt pe teritoriul orașului Sfântu Gheorghe, care sunt fără locuință. Întotdeauna când mergem la ei, le explicăm ce beneficii au dacă intră în adăpost, problema este că, pentru a funcționa o instituție, este nevoie de reguli. Reguli de curățenie, de timp – când se intră, când se iese și nu tuturor le convine. În timpul iernii, nici noi și nimeni din România nu avem voie să îi lăsăm în stradă chiar dacă vin beți, tot îi lăsăm înăuntru, doar că nu primesc atâtea beneficii ca ceilalți, nu lăsăm pe nimeni afară. (…) Dacă cineva este beat, la ora 22:00 poate intra în centru, până atunci oamenii care au intrat în ordine, la timp, au făcut baie, au primit paturile, astfel nu sunt deranjați cei care nu beau. (…) Noi ținem legătura cu spitalul și cu ambulanța, dacă sunt persoane care au fost duse acolo, dar nu au probleme medicale, noi le primim și chiar dacă au probleme medicale, au o săptămână timp pentru a-și rezolva problemele iar noi îi ajutăm, trebuie să facă analizele pulmonare, TBC, trebuie să știm dacă au probleme infecțioase, ca să nu îi băgăm în camere cu persoane sănătoase.” – a mai explicat Székely Róbert.

Ceai cald și sandvișuri pentru persoanele care dorm pe stradă…

Potrivit lui Székely Róbert, începând de săptămâna viitoare, voluntarii S.A.M.R. vor merge la „oamenii străzii” și le vor oferi ceaiuri calde și sandvișuri și vor încerca să îi convingă, dacă vor putea, să meargă la adăpostul de noapte.

„Săptămâna viitoare începem programul prin care îi vizităm, de două ori pe săptămână, și pe cei care sunt pe stradă, încă nu am primit toate sponsorizările pe care le-am așteptat pentru a le putea face sandvișuri și ceai cald, minimul pentru a putea să le dăm ceva. Sponsorizările le primim de la brutăria Diószegi și Bertis, am primit, primim săptămânal de la ei, dar acum va trebui să cerem puțin mai mult. Noi facem sandvișuri pentru cei care sunt în centru, dar acum, numărul va crește cu aproximativ 10 persoane, nu este mult însă trebuie să cerem puțin mai mult.(…) Știm deja locurile unde sunt persoanele fără adăpost, unde se află în timpul zilei, sau în timpul serii, unde se află, de la ce oră și până la ce oră, deja îi cunoaștem și știm care le este programul.„ – a mai explicat reprezentantul Serviciului de Ajutor Maltez.

. . Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail