1919 martie 25. Acelaşi prefect al judeţului Treiscaune, dr. Vecerdea, emite următoarea circulară: „În conformitate cu comunicatul no. 1180/1919 al d-lui Ministru de Interne, am onoarea a vă înştiinţa că autorităţile de pe teritoriul administrat de On. Consiliu Dirigent, prin urmare şi de pe teritoriul judeţului Treiscaune, le este cu desăvârşire interzis a se pune în orice formă (de telegrame, petiţii, delegaţiuni ş.a.) în contact direct cu guvernul maghiar din Budapesta şi că în toate cazurile, care reclamă intervenţia la acel guvern, au să se adreseze Consiliului Dirigent din Sibiu. Tot asemenea este interzis fiecărui funcţionar, ca să dea autorizaţie ori sigiliu sau stampile pe telegrame, petiţii etc cu destinaţia de mai sus. Vă rog să înştiinţaţi fără amânare despre această interdicţie pe toate organele inferioare cu adaosul, că orice procedură contrară se va considera ca act de nesupunere faţă de Consiliu Dirigent şi se va pedepsi aspru”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.245/1919, f.3)
1919 martie. Este adoptată ordonanţa Consiliului Dirigent care prevede lichidarea unor bănci şi întreprinderi controlate de capitalul german şi austro-ungar. (Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p.315)
1919 aprilie 1. Într-un proces verbal întocmit la data de 1 aprilie 1919, la Sf. Gheorghe, este consemnat rezultatul licitaţiei „ţinută în urma apelului de Directoratul P.T.T. din Cluj, pentru stâlpii necesari pentru repararea reţelei de poştă şi telegraf din oraşul Sf. Gheorghe”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.243/1919, f.2)
1919 aprilie 22. Consiliul Dirigent al Transilvaniei (ca organism al provinciei până la unificarea administrativă deplină) prin Resortul de Interne stabilea printr-o ordonanţă din 22 aprilie 1919 “organizarea Poliţiei de Stat ce urma să asigure ordinea publică şi siguranţa naţională precum şi libertatea persoanelor, a proprietăţii publice şi private”, de asemenea “să constate infracţiuni de tulburare a ordinii publice şi să înştiinţeze cazurile organelor de justiţie”. (Vasile Dan Baicu, Istorie şi arhivistică în Arcul Intracarpatic, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2003, p. 149)
1919 aprilie 25. O problemă deosebită, în contextul în care urmările războiului se vedeau la tot pasul, a constituit-o asigurarea aprivizionării cu alimente a populaţiei şi a consumurilor colective (spitalele, armata, cantinele studenţeşti şi şcolare ş.a.). O bogată corespondenţă s-a purtat, pe această temă, între Consiliul Dirigent, prefecturile şi primăriile localităţilor urbane şi rurale din Ardeal, referitoare la „repararea şi funcţionarea legală a morilor (cu bilet de măcinat), recenzarea animalelor domestice şi asigurarea condiţiilor de păşunat; aprovizionarea cu carne şi piei de viţel. Pentru cazuri excepţionale, au fost reglementate modalităţile de rechiziţionare. „…Pentru a putea satisface trebuinţele armatei şi a altor necesităţi de supremă importanţă – se menţionează într-o circulară semnată de dr. Zaharia Crişan, din conducerea Comisariatului Guvernial de Alimentaţie al judeţului Treiscaune – cu data de 25 aprilie 1919 introducem pe tot teritoriul judeţului Treiscaune ridicarea alimentelor şi a vitelor prin rechiziţionare”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune,dos. 254/1919, f.5; dos.371/1922,f. 10; dos.550/1919, f.58 ; dos.472/1919, f.2)
1919 aprilie 26. Resortul Ocrotirilor Sociale, din cadrul Consiliului Dirigent, trasmite o „notă circulară către toţi prefecţii”, în 26 aprile 1919, în care se spune: „Consiliul Dirigent are să primească în timpul proxim ca dar mărinimos din partea Englezilor haine, rufe şi încălţămimte pentru populaţiunea săracă română din teritoriu nostru. Să binevoiţi a cerceta şi a ne comunica aproximativ câte persoane, bărbaţi, femei şi copii, a avea lipsă de acest ajutor respectând şi cei lipsiţi din alte naţionalităţi. Să binevoiţi a ne înainta totodată şi o propunere motivată, în care mod mai potrivit s-ar putea îndeplini o împărţeală dreaptă, evitând ca aceste ajutoare să ajungă în mâini nepotrivite”. Răspunzând notei menţionate, subprefectul jud. Treiscaune, face următoarele propuneri, pentru împărţirea acestor ajutoare: „ familiile celor care servesc în armata română; invalizii de război; familiile celor căzuţi pe câmpul de luptă; toţi orfanii fără mamă şi tată; familiile bărbaţilor emigraţi în America; familiile acelea, a căror avere mobilă şi imobilă nu trece de 1000 cor; familiile cu mai mulţi copii.” (ANC, Fond Prefectura Treiscaune,dos. 589/1919, f.1 şi dos. 589/1919, f.2)
1919 mai 2. După instalarea prefectului român, s-a solicitat primăriilor şi celorlate instituţii ale adminitraţiei publice locale, „tabloul funcţionarilor publici, care în decursul revoluţiei şi-au părăsit posturile şi până azi (2 mai 1919 –n.n.) încă nu s-au reînapoiat. După obţinerea informaţiilor, în 13 mai 1919, Prefectura jud. Treiscaune, publică în „Gazeta oficială”, numele funcţionarilor „care şi-au părăsit posturile” şi următoarea „somare”: „În baza circularului no.1460/1919 al Resortului Internelor (din cadrul Consiliului Dirigent – n.n.) somez pe funcţionarii publici jos notaţi, ca în termen de 8 zile, socotite de la ziua publicării acestei somări, să ocupe posturile părăsite, pentru că din contră se vor aplica măsurile legii”.(ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.351/1919, f. 7 – 9)
1919 mai 2. În majoritatea instituţiilor de stat au loc numiri în funcţiile de conducere, prin hotărâri ale Consiliului Dirigent şi în cele de execuţie, prin ordine ale prefectului. Astfel, la data de 2 mai 1919, revizorul şcolar Eugen Popescu, a tipărit o publicaţie, în limbile română şi maghiară, cu următorul conţinut: „Domnul Şef al Resortului de culte şi instrucţiune publică al Consiliului Dirigent Român din Sibiu, prin rezoluţiunea no. 2893, din 16 aprilie a.c., m-a denumit de revizor şcolar al judeţului Treiscaune, care oficiu l-am şi ocupat cu ziua de astăzi şi am preluat cancelaria fostului inspectorat şcolar unguresc. Am ocupat acest oficiu cu dorul şi voinţa tare de a contribui la înaintarea afacerilor şcolare din acest judeţ, ceea ce numai aşa îmi va succede, dacă toţi factorii competenţi îmi vor da binevoitorul concurs. Din parte-mi promit ca şi în acest oficiu plin de răspundere, îmi voi da toată silinţa, ca să corespund pe deplin aşteptărilor depuse în mine şi glasului vremii, care ne chiamă pe toţi la muncă fără preget pentru prosperarea scumpei noastre Românii.” (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 125/1919, f.12)
1919 mai 13. Resortul Organizării din Cadrul Consiliului Diregent, revine cu următorul ordin circular: „ Alăturat avem onoarea a vă traspune nomenclatura comunelor din judeţul Dumneavoastră ca să binevoiţi a o revidia, complecta şi întrucât numele unor comune s-au tradus rău din ungureşte, să căutaţi prin oameni competenţi numele cel original (legat de vreun eveniment istoric, monument etnografic, geografic etc.) ca astfel să avem nume curat românesc al satelor şi oraşelor noastre. Unde numirea românească a locului este o simplă imitare a numirii ungureşti ori săseşti, Vă rog să propuneţi o numire românească potrivită, ori o conformare mai norocoasă. (…) Fiind chestia aceasta de mare importanţă în jurul reformei electorale, Vă rugăm să ne retrimiteţi, conspectul revidiat şi completat cât se poate de conştiincios, în cel mult 8 zile de la data primirii lui”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.71/1922, f.12 )
1919 mai 20. Fabrica de Ţigarete îşi reia producţia (Monografia Fabricii de Ţigarete).
1919 iunie 11 şi 13. Delegaţiei României la Conferinţa Păcii de la Paris i se comunică hotărârea Consiliului Suprem privind frontierele dintre România şi Ungaria şi dintre România şi Iugoslavia, prin care se recunoaşte de drept unirea cu România a Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului şi Banatului. (Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p.316)
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
