Profesorii din judeţul Covasna, care predau limba franceză, pot participa şi în acest an la un curs de perfecţionare, gratuit, ce se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, începând cu data de 1 noiembrie.
Proiectul intitulat „Formarea continuă a cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor informatice moderne, în predarea eficientă a limbii franceze, şi evaluarea la nivel european a competenţelor lingvistice” a reuşit să strângă aproape 15 profesori din judeţ. În cadrul acestui program, lansat în urmă cu un an de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Siveco România, persoanele interesate pot accesa informaţii de specialitate. De asemenea, prin intermediul forumului de discuţii este asigurat schimbul de informaţii şi de idei între profesorii participanţi la curs şi alte cadre didactice din comunitatea virtuală a profesorilor de limbă franceză, din toate regiunile României.
Cursul este structurat pe două module: primul de Iniţiere IT, iar al doilea de Utilizare AEL. Grupul ţintă al proiectului este format din 4.500 de cadre didactice care predau limba franceză, selectate din 4.000 de unităţi de învăţământ din toate regiunile ţării. În cadrul proiectului există şi 100 de formatori selectaţi din fiecare judeţ şi din cele 6 sectoare ale municipiului Bucureşti, care vor furniza programele de formare către cadrele didactice.
Inspectoarea de limbă franceză din cadrul IŞJ Covasna ne-a explicat că cei care doresc să beneficieze, în acest an, de cursul de perfecţionare de limbă franceză, se pot preînscrie în grupul ţintă principal prin intermediul portalului http://franceza-fse.edu.ro/ lansat de MECTS. Proiectul este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru dezvoltarea resurselor Umane 2007-2013.
Anna-Maria Chiţu