Polițiștii covăsneni au participat miercuri la efectuarea unor percheziții la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de achiziţie şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, peste limita admisă de lege, precum şi de spălarea banilor. 8000 de pachete de țigări și 120 de litri de alcool s-au ridicat în vederea confiscării.
Pe raza județului Covasna s-au derulat 9 percheziții, cu implicarea a 14 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), a transmis purtătorul de cuvânt al instituției, Tolvaj-Marin Nicoleta.
Potrivit aceleiași surse, în urma acestor percheziții, s-au ridicat în vederea confiscării 8000 de pachete de țigări și 120 litri de alcool.
Acțiune de amploare
Acțiunea a fost una amplă și s-a desfășurat în mai multe județe. Mai exact.„la data de 1 august a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea investigării criminalităţii economice au efectuat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, 24 de percheziții în județele Mureş, Maramureş, Satu Mare, Braşov şi Covasna”- a anunțat ieri IPJ Mureș, printr-un comunicat de presă.
Potrivit aceleiași surse, în fapt, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie – iulie 2018, atât membrii unei grupări nestructurate de persoane cât şi reprezentanţii unor firme, ar fi produs alcool pe raza judeţelor Maramureş şi Satu Mare, fără a fi contorizat şi evidenţiat, după care l-ar fi transportat şi distribuit pe raza judeţelor Mureş, Covasna şi Braşov, fiind ulterior comercializat către beneficiarii finali. Sumele de bani astfel realizate ar fi fost reintroduse în circuitul legal prin creditarea unor societăţi comerciale, prin achiziţia de imobile şi autovehicule, încercându-se a se ascunde natura provenienţei veniturilor şi crearea aparenţei de legalitate a activităţilor economice.
„În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat în total 159.640 fire ţigarete şi 20.713,8 litri alcool, produse care se aflau în afara antrepozitului fiscal autohton, 4.000 de lei, precum şi un autoturism de teren şi a fost identificată o instalaţie artizanală de ocolire a contorului pentru determinarea cantităţii de alcool produse. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până la această dată, este de 700.000 de lei. Cercetările sunt continuate”, se arată în comunicatul IPJ Mureș.
La percheziţii au participat și poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Maramureş, Satu Mare, Braşov şi Covasna, precum şi jandarmi din cadrul grupărilor de jandarmi mobile din Tîrgu Mureş, Braşov şi Cluj-Napoca.
Sursa foto: https://ms.politiaromana.ro/ro/comunicate/update-perchezitii-intr-un-dosar-de-spalarea-banilor
Ana Ciorici Costache