. . Aproximativ 170 de polițiști, sprijiniți de 117 jandarmi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au desfășurat, ieri dimineața, 82 de percheziții în județele Mureș, Harghita, Covasna, Cluj, Brașov, Galați, Sibiu și în București la domiciliile membrilor unui grup suspectat de evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2014 — 2015, mai multe persoane din județele Mureș și Harghita, prin intermediul unor cetățeni unguri, ar fi înființat trei societăți comerciale de tip fantomă prin intermediul cărora ar fi furnizat documente justificative unor agenți economici beneficiari, cu scopul sustragerii de la plata T.V.A. aferentă și a impozitului pe profit datorat statului și a însușirii respectivelor sume de bani.
„După înființarea societăților, cetățenii maghiari se întorceau în țara de origine, firmele fiind folosite de persoanele bănuite, în activitatea infracțională. Valoarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea acestor fapte este de aproximativ 15.000.000 de lei. În urma perchezițiilor, urmează a fi puse în aplicare peste 30 de mandate de aducere a unor persoane, în vederea continuării cercetărilor. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații. De asemenea, la acțiune participă și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Mureș”, precizează IPJ Mureș.
AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail