Anul 2017 a început cu o serie de reclamații la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna.

O familie din județul Harghita, care a petrecut Revelionul la o pensiune din stațiunea Covasna, a reclamat faptul că membrii acesteia, printre care și un copil în vârstă de 7 ani, au început să se simtă rău, la întoarcerea acasă, acuzând dureri abdominale. Potrivit unui comunicat de presă emis de către conducerea CJPC Covasna, cauza probabilă a simptomelor a fost mâncarea servită la pensiune.

În urma sesizării, comisarii CJPC Covasna au efectuat controale în bucătăria și depozitul pensiunii, și, deși nu a fost găsită mâncare gătită, aceștia au depistat produse din carne congelate, ale căror termene de valabilitate erau depășite.

„Operatorul economic a fost sancționat cu suma de 2000 de lei și oprirea de la utilizare a acestor produse”, se arată în comunicatul de presă al CJPC Covasna.

***

Conform aceluiași comunicat, o altă reclamație a fost înregistrată la începutul acestui an de către o consumatoare din municipiul Sfântu Gheorghe, care a cumpărat un produs de slăbit (GE 132) de la un operator economic din municipiul Timișoara, și pentru care a plătit suma de 720 de lei. În urma tratamentului consumatoarea ar fi slăbit inițial 1-5 kg, după care a început să se îngrașe. Pe considerentul că a fost înșelată, aceasta a solicitat restituirea sumei de 720 de lei cât a costat produsul. Reclamația a fost trimisă spre soluționare la CJPC Timiș.

Un alt consumator din municipiul Sfântu Gheorghe, care a achiziționat online un set de parfumuri „Unul pentru Ea și unul pentru El”, a reclamat faptul că la primirea coletului a constatat că autenticitatea produselor era îndoielnică, produsele fiind contrafăcute. Omul a solicitat returnarea și schimbarea acestora însă, potrivit sursei anterior menționate, a primit în schimb alte produse contrafăcute și a solicitat restituirea sumei de 255 de lei. Reclamația a fost trimisă spre soluționare către CJPC Brașov.

Un alt consumator, de această dată din localitatea Boroșneu, a reclamat faptul că a cumpărat un bilet de tren cu loc rezervat pe ruta Viena-București, însă la urcarea în tren a constatat că pe locul cumpărat și rezervat de acesta se afla șeful de tren. Consumatorul a solicitat restituirea sumei de 357 lei, iar reclamația a fost trimisă spre soluționare la CJPC Brașov.

Comisarii din cadrul CJPC Covasna cercetează alte trei sesizări venite în primele zile ale acestui an

O consumatoare din municipiul Brașov a reclamat faptul că în data de 2 ianuarie (a.c.) a intrat împreună cu familia, printre care și doi copii minori, într-un restaurant din municipiul Târgu Secuiesc pentru a servi câte o ciorbă. Potrivit CJPC Covasna, după o oră de așteptare reclamantei i-a fost refuzată comanda.

O altă reclamație vine din partea unui consumator care a achiziționat un telefon mobil în valoare de 1098 lei. Reclamantul susține că produsul s-a defectat înainte de expirarea termendului de garanție, însă nu a putut fi reparat, nu a primit alt produs în schimbul celui defect, iar suma plătită la achiziționarea telefonului nu i-a fost restituită; iar un client al unui operator economic, distribuitor de programe TV și internet a sesizat CJPC Covasna cu privire la faptul că facturile sunt încărcate cu sume abuzive de instalare și reziliere a contractului de furnizare a serviciilor.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail