Având conștiință, deci după ce a devenit conștient de sine însuși, omul s-a întrebat de multe ori de ce trăiește și ce anume îl face să trăiască, neînțelegând precis scopul lui pe pământ. Această conștiință de sine și teama de moarte l-au determinat să caute răspunsuri. Și cum în acele timpuri străvechi de la începuturi nu se putea vorbi de „cercetări științifice” precum în zilele noastre oamenii au început să creadă în ființe superioare atotputernice, respectiv zei și zeițe, care guvernau viața pe pământ, și să li se închine. Și astfel au apărut sistemele religioase organizate, adică religiile lumii, care s-au dezvoltat și s-au ramificat/ diversificat, încât astăzi există o multitudine. Doar că, pe măsură ce omul câștiga experiență și devenea tot mai inteligent, el a întemeiat alte sisteme, pe care le-a numit științe. La început, religiile aveau puterea dominantă, însă odată cu expansiunea științelor, acestea au câștigat teren și s-au impus, desigur nu fără sacrificii, în fața religiilor, mergând un timp în paralel, ca apoi să preia conducerea în dezvoltarea societăților. Aceasta nu înseamnă însă că religiile au dispărut ori că nu mai au putere asupra omului. Dimpotrivă, unele, precum islamul zilelor noastre, și-au arogat dreptul de viață și de moarte asupra adepților lor; dar atunci când ești învățat/ educat „că ucizi în numele lui Allah” ori al altei divinități, religia își pierde valoarea ei morală și scopul său, deoarece religiile ar trebui să propovăduiască iubirea față de semeni și nu uciderea lor. Ceea ce se întâmplă azi în lume dovedește prin nenumărate exemple acest fapt, această realitate crudă și de neacceptat.
Dar ce este realitatea? Conform Noului dicționar universal al limbii române (NDULR), realitate înseamnă „existență obiectivă; tot ce există în afara conștiinței noastre”. Dar atunci ce este conștiința? Aceeași sursă ne spune că aceasta înseamnă „cunoaștere nemijlocită despre sine; cunoaștere nemijlocită despre existența a ceva”. Deci omul a început să cunoască lumea când a devenit conștient de propria-i existență și de puterea cunoașterii. Atunci pentru el mediul înconjurător a însemnat un teritoriu necunoscut, pe care urma să-l exploreze și să-l cunoască, iar această cunoaștere progresivă, desfășurată de-a lungul mileniilor, l-a adus din starea omului natural în zona omului cultural, civilizat. Din nefericire, comportamentul multor semeni de-ai noștri dovedește că aceștia în bună parte au rămas în zona omului natural, dominat de instincte primare.
Acum ființa umană pendulează între mai multe „realități”. Pe de o parte este realitatea fizică, aflată „în afara conștiinței sale” și realitatea spirituală. Termenul spiritual,-ă este explicat astfel: „care aparține spiritului; de natura spiritului, referitor la spirit”, dar având și sensul: „bisericesc, religios; duhovnicesc, sufletesc” (NDULR), numai că aici intrăm în domeniul filozofic-religios, unde termenii „spirit” și „suflet” nu primesc întotdeauna aceeași interpretare. Astfel, din punct de vedere filozofic-religios prin noțiunea spirit, conform sursei de mai sus, se înțelege. „1.principiu imaterial, neperceptibil, considerat de esență divină și nemuritoare, suflet; 2.(în superstiții) reîntrupare a sufletului unui mort, revenit pe pământ sub diverse înfățișări; arătare, duh, strigoi, fantomă, nălucă, stafie, vedenie; 3.forță creatoare a lumii, ființă incorporabilă, neîntrupată; divinitate, duh; Sfântul Spirit, Sfântul Duh; spirit ceresc, înger”. Dar pentru termenul suflet (rel.) găsim definiția: „suflare divină, principiu imaterial al vieții, substanță spirituală nemuritoare care însuflețește trupul în existența pământeană”. Sursa Wikipedia ne informează că sufletul este considerat a fi „sediul puterii mentale, intelectuale și emoționale”, iar în termeni metafizici spiritul înseamnă „o energie sau substanță nematerială dar omniprezentă, non-cuantificabilă, prezentă individual în toate lucrurile vii”, fiind în același timp „lucru care separă un organism de un cadavru, și implică de obicei, inteligența, conștiința și sensibilitatea”. Bineînțeles, despre toate acestea s-au scris mii de cărți și tratate științifice, noi (pluralul modestiei) doar vrem să spunem că oamenii pendulează între cele două realități, lumi sau dimensiuni: fizică și spirituală. Referitor la „realitatea spirituală”, unii cred pur și simplu în existența ei și nu au nevoie să cerceteze, alții cercetează ca să creadă, iar a treia categorie și cred și cercetează în același timp, însă aceasta înseamnă adevărata șovăire sau „pendulare”. Noi am folosit expresia „realitatea spirituală”, dar sunt destui care neagă această realitate, considerând-o ca neexistentă, adică nu există o lume spirituală, dar atunci aceasta înseamnă că ei își neagă conștiința și propria existență, căci ce ar fi ei fără conștiință, dacă nu niște cadavre umblătoare, zombi?…
Nu mergem mai departe cu gândul căci acum trebuie să privim lumea actuală cu alți ochi, deoarece, pe lângă cele două „realități”, avem o alta: realitatea virtuală”. Termenul virtual,-ă are înțelesul de: „care există numai ca posibilitate, fără a se produce în fapt; al cărui efect este potențial și nu actual” (NDULR). Interesantă definiție! Numai că ar trebui să-i întrebăm pe mulți dintre tinerii din ziua de azi în ce realitate trăiesc când „butonează” timp de 5-6 ore pe zi calculatorul, tableta ori telefonul celular. Cinematograful, internetul, televizorul, telefoanele mobile și alte aparate asemănătoare reprezintă deja elemente ale unei noi realități, despre care nu putem spune că nu este „actuală”.
Și unde plasăm prorocirile, profețiile, predicțiile, imaginațiile, planificările, prognozele etc., dacă nu în zona unor „realități viitoare posibile”. Însăși imaginația omului creează lumi posibile care sunt cuprinse în cărți ori filme, iar unele dintre acestea urmează să fie create, deci aduse în „lumea materială”. Chiar ieri, 17 februarie 2019, Realitatea TV a prezentat o emisiune cu niște copii participanți la un concurs; aceștia au folosit piesele jocului Lego pentru a crea baze lunare pe satelitul pământului, unde să locuiască în viitor oamenii. Iată deci acum Viitorul este creat imaginar chiar și de copii aflați la o vârstă fragedă, căci omenirea în ansamblu și-a creat și își creează noi posibilități de a privi în viitor, într-un viitor pe care îl va crea, pentru că realitățile de azi nu mai sunt realitățile de ieri. Și totuși un lucru pare sigur, chiar dacă e greu de crezut, existența lumii spirituale. Ea există probabil altfel decât ne-o putem imagina noi. Și cu fiecare pas, cu fiecare nouă cercetare sau descoperire, Omul se apropie de Dumnezeu, însă când „își pierde conștiința”, el se îndepărtează… și va pendula mereu între realități diferite, fără a se putea hotărî pe care s-o aleagă.
Mihai Trifoi
