Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Covasna informează toate persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare de sănătate, altele decât cele pentru care colectarea contribuţiei se realizează de către A.N.A.F., că pot beneficia, la cerere, de facilităţile fiscale conferite de art. 11 din OG nr. 30/2011.

Potrivit  dispoziţiei legale menţionate, penalităţiile  de întârziere  se anulează  dacă  obligaţiile principale  şi dobânzile aferente acestora  se sting, prin plată voluntară  sau compensare,  până la 31 decembrie  2011.

De asemenea, penalităţiile de întârziere se pot reduce cu 50% în situaţia  în care obligaţiile  principale şi dobânzile  aferente acestora se sting  prin plată  voluntară  sau compensare până la 30 iunie 2012.

Directorul CAS Covasna, Forro Bela, a subliniat faptul că momentan este în curs de avizare şi publicare  în Monitorul Oficial al României un ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, act normativ ce va reglementa procedura de aplicare a prevederilor art. 11 din OG nr. 30/2011 pentru obligaţile de plată, reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate, datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Mai trebuie spus că aceste facilităţi se acordă de către Casele de Sănătate Judeţene, cea a municipiului Bucureşti, Casa de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, respectiv Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail