Înființat în anul 2014, de către o asociație din Cluj, scopul „Peditel 1791” este de a acorda consiliere telefonică pentru cazurile medicale pediatrice non-urgente, 24 de ore pe zi. Un an mai târziu, serviciul a fost extins la nivel național.

„Ne-am dorit să fim prietenul non-stop, aflat la un apel distanță pentru copii fericiți și părinți linistiți.”- ne-a declarat Cristina Grigore, inițiatoarea serviciului. În acest an, au existat 187 de solicitări pentru sfaturi medicale, din județul Covasna, afirmă Cristina Grigore, în cadrul interviului pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează.

Cum s-a născut inițiativa Peditel?

Fundația „Părinți Clujeni” s-a înființat în anul 2009, iar din 2010 desfășurăm proiecte pentru comunitate și în comunitate; unul dintre proiectele noastre este „Copilăria NU e la Spital” prin care am dotat Spitalul de Copii din Cluj  (de la o mașină de transport pacienți – Skoda Octavia Tour la dotarea secției de Chirurgie Pediatrică, cu aparatură medicală performantă). În anul 2014, am înființat unicul call-center pediatric medical non-stop din România – PEDITEL 1791– inițial doar pentru judetul Cluj, iar din 2015 (din luna mai) servicul a devenit unic, național. Motivația înființării a fost determinată de timpii mari de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe, ceea ce produce frustrare, atât pentru medici, cât și pentru pacienți, faptul că, în conformitate cu cifrele oficiale, 95% dintre prezentări în camera de gardă nu sunt urgențe și că este necesară decongestionarea acestui serviciu public. Extins, ne-am dorit să fim prietenul non-stop și full time, aflat la un apel distanță pentru, copii fericiți și părinți linistiți.

 

Cum funcționează Peditel?

PEDITEL 1791 este un call-center pediatric care oferă sfaturi medicale în regim, non–stop, funcționează la nivel național și este inițiat și implementat de către Fundația Părinți din România. Acest serviciu este operat de medici specialiști și se adresează oricărui părinte care dorește să obțină un sfat medical pentru afecțiuni fără risc vital pentru copilul său. Sfaturile acordate de medicul de gardă sunt sfaturi de intervenție rapidă, NU urgențe. Pentru urgențe medicale recomandăm apelarea 112 sau prezentarea în Unitățile de Primiri Urgențe.

PEDITEL 1791 este un număr cu tarif normal valabil în rețelele: Vodafone, Orange, Telekom fix și mobil; pentru cartelele prepay trebuie credit în eurocenți, nu minute naționale. În rețeaua RDS-RCS/Digi fix și mobil numărul este *1791.

Serviciul PEDITEL 1791 dispune de 26 de protocoale medicale, 1 soft medical, în care se introduc fișele de pacient, 1 centrală telefonică VOIP unde sunt preluate și stocate toate apelurile primite și în curând, o aplicație mobilă (Peditel 1791) prin care părinții ne vor putea suna gratuit, utilizând internetul, de oriunde din lume.

Serviciul este structurat pe 3 gărzi, non-stop, de luni până duminică, astfel: tura 1 – 08.00-15.00, tura 2 – 15.00-22.00, tura 3 – 22.00-08.00.

 

Cine sunt cei care răspund la 1791 (ce pregătire au)? Sunt angajați sau voluntari?

Medicii PEDITEL 1791 sunt medici specialiști și primari, toți au competență în pediatrie. Cei 13 medici integrați în serviciul PEDITEL 1791 sunt plătiți. Având în vedere că activitatea se desfășoară non-stop, este imposibil ca medicii să fie voluntari. Ora de gardă este 24 lei  (cu toate taxele incluse) în timpul săptămânii și 48 lei (cu toate taxele incluse) în timpul week-endului și a sărbătorilor legale.

 

Câți operatori își desfășoară activitatea în cadrul serviciului, în total? Toți sunt din Cluj, sau pot colabora cu dumneavoastră și specialiști din alte zone ale țării?

În cadrul serviciului PEDITEL 1791 sunt 13 medici specialiști și primari care asigură permanența non-stop, 24/7, toți medicii sunt localizati în Cluj, deoarece activitatea se desfășoară fizic într-un spațiu dotat cu echipamentele necesare funcționării unui call-center. Astfel că este dificil să colaborăm cu medici din alte localități. Intenția noastră este să aducem noi linii de gardă, a 2-a linie de gardă la Cluj, deoarece în ultimele 2 luni am preluat 9.997 apeluri și estimăm preluarea a peste 52.000 de apeluri pe an. Obiectivul nostru este ca în următorii 3 ani să avem un centru PEIDTEL 1791 la Brașov, Timișoara, Iași și București, ulterior, în fiecare resedință de județ. Dacă în 2017 estimăm sa preluăm 10% din numărul de copii care ajung anual în Unitățile de Primiri Urgențe la nivel național, în urmatorii 3 ani, estimăm să preluăm 50% dintre aceștia. Din primul an de funcționare – 2014 – până în prezent am avut o creștere a numărului de apeluri pe zi de 600% și o scădere a costului pe apel de 700% . În prezent, preluăm în medie 166 de apeluri pe zi, iar costul mediu pe apel este de 10 lei, comparativ cu un consult în sistemul public de urgență, care este 235 lei.

 

Care sunt cele mai frecvente probleme pentru care este apelat serviciul PEDITEL?

În primele 9 luni din 2017, PEDITEL 1791 a preluat 38.849 apeluri,  în 2016, serviciul PEDITEL 1791 a preluat 25.090, în 2015 – 11.907 apeluri, iar în 2014 – 6.848 de apeluri. Astfel, de la lansarea PEDITEL 1791, din 2014,  în fiecare an s-a dublat numărul de apeluri, fiind singurul serviciu din România cu această creștere accelerată. Dacă în anul 2014, numărul mediu de apeluri pe zi a fost de 19, în 2015 a ajuns la 33, iar în anul 2016 apelurile au crescut la 69 pe zi. În primele 9 luni ale anului 2017, numărul mediu de apeluri pe zi este de 143. Comparativ cu primul an de funcționare – 2014 – numărul mediu de apeluri pe zi a crescut cu 700% în doar primele luni ale anului 2017.

De la lansarea serviciului PEDITEL 1791, medicii au preluat aproape 83.000 de apeluri, iar numărul total de minute  vorbite depășește 363.000. Durata medie a unui apel este de aproximativ 6-7 minute. Sfaturile acordate prin telefon de medicul de gardă sunt de intervenție rapidă, serviciul PEDITEL reușind în acest fel să rezolve telefonic cazurile care nu necesită prezentare la medic și, în consecință, să preia din presiunea exercitată pe Unitățile de Primiri Urgențe. Cele mai multe dintre apelurile efectuate în perioada ianuarie – septembrie 2017 au fost făcute de părinții din București (inclusiv Ilfov) – 33,5% , Cluj, 33% urmate de un procent de 8% venite din Constanța. Cele mai frecvente probleme medicale care au necesitat sfatul medicului au fost stările febrile (9.923 apeluri), diareea (4.821 apeluri)  și vărsăturile (4.665).

Părinții sună la PEDITEL 1791 pentru febră, vărsături, diaree, în sezonul rece, și traumatisme craniene, insolație, răceală în sezonul cald; o problematică frecvent întâlnită indiferent de sezon – problemele legate de colici, alimentația bebelușului, divesificare, scheme de vaccinare. 80% dintre apelanți sunt mame, și 20% tați, mulți părinți sunt la prima experiență, având un copil mic, 30% dintre apeluri provin din mediul rural.

Acetsa este singurul serviciu din România care în 3 ani și 9 luni de funcționare are 0 reclamații. Iar în urma chestionarelor de satisfacție realizate o dată la fiecare 3 luni, nota acordată serviciului (chestionarul verifică gradul de satisfacție privind: comportamentul medicului, utilitatea sfatului primit, înțelegerea limbajului, etc.) a fost de 5,00/5,00

Care au fost cele mai ciudate probleme pentru care a fost apelat? Au existat situații deosebite/critice, pentru care operatorii serviciului au acordat consultanță?

Medicii Peditel 1791 au ajutat, consiliat si sfătuit cu empatie, calm, răbdare și profesionalism fiecare problemă medicală expusă. În baza legii 677/2001 apelul este confidențial astfel că, divulgarea oricăror informații sensibile pentru apelanții noștri, este strict interzisă prin regulamentul de funcționare. Pentru noi și medicii Peditel 1791 nu există probleme „ciudate”, există probleme și situații pentru care încercăm să găsim cea mai bună rezolvare. Ceea ce putem spune este că am rezolvat cu succes situații complicate, iar profesionalismul, dedicarea și răbdarea medicilor s-au confirmat încă o dată.

 

Din ce fonduri este susținut programul? Cum pot contribui financiar, sau material cei interesați? 

Peditel 1791 a fost înființat exclusiv din fonduri private (donații și sponsorizări). Pentru că avem nevoie de o nouă linie de gardă și ne dorim ca serviciul să rămână gratuit, echidistant medical  și nediscriminatoriu pentru toți cetățenii din România, cei intersați pot face donații aici: http://www.parintiromania.ro/implica-te/

 

Cu ce probleme se confruntă acest serviciu?

Ne-am dori ca operatorul „Telekom” cu care suntem în discuții să ofere șansa clienților săi care au cartea Prepay de a utiliza serviciul fără a condiționa pre-existența creditului în euro, la fel ca operatorii Digi, Orange si Vodafone – să se poată apela utilizând minutele. Odată cu lansarea aplicației mobile grature PEDITEL, această problemă va fi rezolvată, dar doar pentru utilizatorii de smartphone. Sperăm că Telekom România va găsi soluția necesară să ofere această oportunitate tuturor abonaților săi. Ne-am propus ca serviciul PEDITEL 1791- ca serviciu comunitar gratutit să fie la îndemâna fiecărui părinte, indiferent de statutul socio- economic, educațional sau religios, astfel că, donațiile și sponsorizările ne ajută să ajutăm cât mai mulți copii. Donații și sponsorizări se pot face către Fundația Părinți din România IBAN: RO07INGB0000999902391059 ING BANK, CUI: 26227075, Str. Franz Liszt nr. 30, etaj 3-4, Cluj Napoca. Județul Cluj.

Donație: PEDITEL 1791.SFAT MEDICAL PEDIATRIC PRIN TELEFON, NONSTOP

Ce mesaj le transmiteți părinților?

  1. Când sună este recomandat să aibă ceva de notat (pix, agendă) pentru a utiliza corect sfaturile date de către medicul PEDITEL 1791.
  2. Dacă linia este ocupată, să nu închidă, pentru a-și păstra prioritatea. Cu excepția cartelei prepay „Telekom”, se consumă minute și NU se face cost suplimentar.
  3. Medicii PEDITEL 1791 sunt la un apel distanță, non stop, și vă ajută cu empatie, calm, răbdare, dedicare și profesionalism.

A consemnat Oana-Mihaela Bărzic

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail