Fundația „Mihai Viteazul” a organizat duminică, 19 noiembrie 2018, o excursie cu tema de mai sus, pentru elevii participanți la concursul de istorie – literatură al manifestării „Mihai Viteazul și Visul Unirii” și pentru membri ai acestei fundații.
Primul obiectiv vizitat a fost Cetatea țărănească de la Râșnov. Ridicată pe o culme în apropierea orașului de către țăranii din jur, cu ziduri neregulate din piatră și cărămidă, înconjurată de păduri, cetatea strălucea semeață în soarele dimineții. „Vedeta” ei, fântâna săpată timp de 17 ani, cu o adâncime de 143 metri, a contribuit la rezistența celor adăpostiți în fața năvălirilor turce și tătare. Cetatea, restaurată, ne-a oferit o priveliște uluitoare spre Depresiunea Brașovului.
Următorul obiectiv vizitat a fost Castelul Bran. Poziția sa de strajă în pasul Bran-Rucăr a impus arhitectura și schimbările ei, în funcție de scopurile vremurilor. Copiii s-au bucurat din plin de magia și intriga locurilor, de aura necunoscutului, de miturile legate de acest castel.
A urmat vizita la Complexul Memorial Mateiaș, dedicat eroilor căzuți în luptele de apărare din octombrie-noiembrie 1916. Ridicat între 1928 – 1935, complexul adăpostește 31 de plăci de marmură pe care au fost dăltuite numele celor aproximativ 2100 eroi, iar în subsolul capelei, într-o criptă, se află osemintele a peste 400 de soldați și ofițeri căzuți în luptele din localitățile învecinate.
Pe frontispiciul monumentului sunt două plăci de marmură, iar pe cea din partea stângă sunt săpate în marnmură următoarele cuvinte: „ Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat, cu bărbăție și credință în victorie până la suprema jertfă, pământul sfânt al țării, lăsându – vă vouă generațiilor viitoare o națiune liberă și independentă.”. În a doua sală a fost vizionată o sugestivă dioramă care reprezintă luptele purtate de ostașii români pe înălțimile din apropiere. Cele cinci minute ne-au confirmat și întărit dorința de a fi aprigi luptători pentru pace, pentru liniște în țară.
La Casa memorială „George Topârceanu” din comuna Nămăiești am avut bucuria întâlnirii cu doamna Mioara Boteanu, custode al acestui punct muzeal, care printre minunatele versuri ale poetului, recitate artistic și susținută cu drag de auditoriu, ne-a făcut cunoștință cu viața și opera acestuia. Dacă am trecut prin comuna Nămăiești, am vizitat și mânăstirea rupestră cu același nume, complex monahal dezvoltat în jurul grotei săpate în stâncă, loc cu o bogăție spirituală deosebită. Lăcașul sfânt adăpostește Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, care datează din vremea lui Negru-Vodă, fiind una din cele mai vechi icoane din întreaga creștinătate. Este o mânăstire de maici, despre care se spune că este cea mai veche din Țara Românească, conform unui hrisov al domnitorului Radu cel Mare (1503 – 1547).
Ultimul obiectiv al periplului nostru a fost Mânăstirea Dealu, situată la câțiva kilometri de Târgoviște, fiind una din cele mai vechi și cea mai mare necropolă domnească din țară. Atenția noastră s-a îndreaptat spre Biserica Sfântul Nicolaie din complexul monahal, biserică construită din cărămidă și placată cu piatră, cu trei turle, un important monument din evul mediu din Țara Românească. Am admirat pictura, scenele biblice, dar privirile noastre s-au îndreptat spre sarcofagul din partea dreaptă a interiorului. Acolo se află îngropat capul lui Mihai Viteazul, domnitor vizionar, luptător pentru independența românilor, apărător al creștinătății. Plăcuța așezată pe sarcofag ne aduce aminte…„Aici odihnește ceea ce crima și impietatea au lăsat din trupul cel sfânt al lui Mihai Voievod cel Viteaz, iar sufletul lui trăiește în sufletele unui neam întreg, până ce scripturile se vor îndeplini cu sufletele fericite ale părinților săi…”
Iar noi știm că Viteazul Domn ne-a lăsat VISUL UNIRII, vis împlinit acum o sută de ani!
Președinte, prof. ing. Maria Peligrad
IMPRESII DIN EXCURSIA ORGANIZATĂ DE FUNDAȚIA
,,MIHAI VITEAZUL”
Cum Centenarul Marii Unirii se apropie, fiecare dintre noi dorim să facem ceva frumos pentru țara noastră. Elevii pot cinsti eroii neamul
ui nostru care au contribuit la realizarea acestei Uniri mărețe, prin a învăța istoria și faptele lor de vitejie.
În data de 10 noiembrie, Fundația ,,Mihai Viteazul’’ a organizat un concurs despre marele domnitor în care copii de la clasa a 8-a și până la a 11-a și-au arătat vastele cunoștiințe despre acesta.Pentru că la un concurs cu toții suntem premianți, participanții au fost invitați într-o excursie în care am avut șansa să pășim pe urmele lui Mihai Viteazul.
Duminică, 18 noiembrie, ne-am adunat cu mic cu mare dis-de dimineață și am pornit în călătoria noastră. Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost cetatea Râșnov, una dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Europa care a fost restaurată recent, de unde am adimrat cu drag panorama spectaculoasă. Apoi, am continuat periplul nostru la Bran unde am pătruns într-o atmosferă misterioasă vizitând Castelul de care se leagă atâtea și atâtea legende, dar n-am găsit niciun Dracula, din fericireJ. Pornind din nou la drum, am traversat ,,Fortăreața naturală” a Transilvaniei prin pasul Bran-Rucăr. Aici, am fost de-a dreptul fascinați de munții înzăpeziți care se întindeau cât vedeai cu ochii. Ajunși în Țara Românească, la Câmpulung, am vizitat Mausoleul Eroilor căzuți în luptă pe Muntele Mateiaș, dar și muzeul de aici, după care am ținut un moment de reculegere pentru aceștia. Aici, am fost puternic impresionat de vitejia și patriotismul de care au dat dovadă acești eroi. Următorul obiectiv a fost Casa Memorială a lui George Topîrceanu din Nămăiești,unde am fost purtați în lumea minunată a literaturii române. Trecând peste drum, la Manastirea din Nămăiești, ne-am bucurat privirea cu panorama de aici, iar sufletul, printr-o rugăciune.În final, am ajuns la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște, unde este îngropat capul lui Mihai Viteazul, simbolul unității naționale. Am avut aici un profund sentiment de admirație față acest iubit voievod român, gândindu-mă la faptele mărețe de vitejie pe care el le-a înfăptuit.
Această excursie mi-a plăcut în mod deosebit, deoarece am reușit să vizităm locuri de o frumusețe rară și să mergem pe urmele lui Mihai Viteazul, până la capăt. În cadrul acesteia am parcurs fragmente din istoria poporului român,o istorie pe cât de zbuciumată, pe atât de bogată și minunată. Mă bucur mult că am participat și aduc mulțumiri organizatorilor!
MANEA DARIUS ANDREI, CLASA A XI A,elev la C. N. ,,Mihai Viteazul”